Lichiditatea OTC, in crestere. Investitorii au transferat actiuni de 1,3 mld. lei in afara bursei. In topul preferintelor: (FP), (SNG), (BRD) si (TLV) - 16 iulie 2015
Investitorii au transferat actiuni in valoare de 1,3 miliarde de lei in afara bursei („over the counter”-OTC) in acest an, cele mai tranzactionate titluri fiind, la fel ca pe bursa, Fondul Proprietatea, Romgaz, BRD si Banca Transilvania, potrivit informatiilor furnizate de Depozitarul Central, institutia responsabila de decontarea tranzactiilor. Spre comparatie, tranzactiile cu actiuni pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucuresti au fost in acest an de 4,5 miliarde de lei. Unii dintre criticii tranzactiilor OTC spun ca astfel de tranzactii pun in pericol lichiditatea de pe bursa, in contextul in care principalul lor avantaj este ca investitorul nu este nevoit sa isi deschida un cont de tranzactionare. Anul trecut (12 luni), tranzactiile OTC au fost in valoare de 2,2 miliarde de lei, la un rulaj de aproape 13 mld. lei pe piata principala a BVB.