Cum faci bani imprumutand statul - 11 iulie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:12, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Românii care au economii şi nu sunt mulţumiţi de dobânda pe care o primesc de la banci pot să cumpere tituluri de stat scoase la vânzare de Ministerul de Finanţe. Acestea au o dobândă de 2,15% pe an, peste cea oferită de toate băncile din piaţă. Ministerul de Finanţe lansează luni, 11 iulie, emisiunea de titluri de stat pentru populație - Fidelis Centenar, cu scadență în 2018. Valoarea totală a emisiunii este de 100 de milioane de lei, iar prețul unui titlu de stat este de 100 de lei. Acesta poate fi achiziționat, în perioada 11 - 29 iulie 2016, la o dobânda anuală de 2,15%, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania. Cei interesați pot cumpăra minim un titlu de stat şi maximum 1.000 de titluri de stat. Ministrul de Finanţe, Anca Dragu, a declarat că dobânda și câștigurile de capital realizate din deținerea și tranzacționarea titlurilor emise de statul român sunt venituri neimpozabile. Aceasta a mai precizat că titlurile de stat vor fi admise şi, ulterior, tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti. Preţul titlurilor poate fluctua pe bursă, în funcţie de condiţiile din piaţă, valoarea acestora putând fi mai mare, egală sau mai mică decât cea nominală de 100 de lei. Cumpărarea de titluri de stat este o oportunitate bună pentru cei care au economii mai mici pentru că sunt puţine băncile la care pot câştiga ceva. De exemplu, pentru un depozit de 100 de lei, constituit pe o perioadă de un an, băncile dau o dobândă cuprinsă între 1,87% (Libra Bank) şi 0,89% (OTP Bank). La ING dobânda este 1,09%, la Banca Transilvania 1,35%. Dacă luăm în calcul şi impoztitul de 16% şi faptul că instituţiile de credit aplică şi comisioane de retragere rezultă că toate aceste depozite oferă câştiguri negative, adică la finalul celor 12 luni omul pleacă acasă cu mai puţini bani decât a depus. • Cine va cumpăra un titlu de stat de 100 de lei, va câştiga 2,15 lei, pe an. Spre comparaţie, 100 de lei depuşi pentru un an la bancă aduce o pierdere între 2 şi 50 de lei, în funcţie de instituţia de credit. • Cine achiziţionează 100 de titluri va lua 215 lei, pe an. La un depozit bancar de 10.000 de lei, constituit pe un an, câştigul real variază între 163 de lei (TPI Bank) şi 4,2 lei ( Raiffeisen). Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, spune că deţinătorii de titluri vor participa, la scadenţă, peste doi ani, la o loterie, în cadrul căreia vor fi selectaţi 100 de participanţi, care vor încasa un premiu de 1.000 de lei fiecare.