Bursa: Tranzactii cu actiuni BRD si (TGN) in doua saptamani din decembrie cat in toata luna noiembrie - 16 decembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:12, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ultimele tranzacţii din toamnă au adus un plus de dinamism pe bursa de la Bucureşti, după ce în timpul verii bursa a fost mai mult amorţită. Pe parcursul întregului an s-au realizat 622.300 de tranzacţii la BVB, adică un volum de 10,78 miliarde acţiuni, cu doar două săptămâni rămase până la final de an. Valoarea tranzacţională este în prezent de 8,77 miliarde lei. În luna octombrie, volumul s-a situat la 4,14 miliarde acţiuni, apro­ximativ 40% din volumul actual, sus­ţinut în principal de oferta de vânzarea a unei participaţii de 6,4% din OMV Pe­trom din partea Fon­dului Proprie­tatea (FP), echiva­lentul unui pachet de 3,6 mi­li­arde de acţiuni. Ast­fel, valoarea tran­zac­ţio­nală a lunii oc­tom­brie s-a ridicat la 1,428 miliarde lei. Luna noiembrie a fost mar­cată de 42.534 de tranzacţii, cu o valoare cumu­lată de 691,69 mi­lioane lei, rezul­tând un volum de 598,6 milioane de ac­ţiuni, al şaselea din acest an. Pri­mele două săpă­mâni au adus un vo­lum de 349 mi­lioane lei, mai mare decât volu­mul unor luni precum iulie şi august. Valoarea tranzacţională cu acţiuni BRD, a doua bancă din sistemul românesc după activele administrate, s-a dublat în luna noiembrie, ajungând la 34 milioane lei, faţă de 15 milioane lei în noiembrie. Mai mult, în prima jumătate a lunii decembrie s-au schimbat titluri BRD în valoare de 37 milioane lei. Pe de altă parte, valoarea tranzacţională a Electrica (EL) a scăzut de la 56,8 milioane lei în octombrie până la 18,8 milioane lei în noiembrie. în decembrie, valoarea tranzacţională cu acţiuni ale distribuitorului de electricitate a fost de 8,2 milioane lei.