Investitorii cumpara cu gandul la intrarea unei burse straine in actionariatul (BVB) - 15 ianuarie 2015
Actiunile Bursei de Valori Bucuresti (BVB), principalul operator bursier de pe piata locala de capital, au sarit de pragul de 38 lei/titlu in sedinta de miercuri, cotatie nemaiatinsa din vara anului 2011, investitorii mizand ca majorarea pragului de detinere ar putea favoriza intrarea unui investitor strategic de tipul unei burse straine in actionariat. Data de 9 ianuarie 2015 este momentul din care investitorii pot cumpara pana la 20% din actiunile Bursei de la Bucuresti, in conditiile in care timp de aproape un deceniu au fost plafonate la un maxim de 5% din capital. Pragul de detinere a fost majorat pana la 20% din capitalul operatorului bursier printr-o ordonanta de urgenta a guvernului, care aduce o serie de modificari la legea pietei de capital 297/2004. Ordonanta a fost emisa la finalul anului trecut si a inceput sa produca efecte din 9 ianuarie. O alta modificare importanta din ordonanta de urgenta a fost reducerea conditiilor de cvorum pentru Adunarile Generale ale Actionarilor la operatorii bursieri, care face astfel ca deciziile strategice sa fie mai usor de luat. Efectele nu au intarziat sa apara: actiunile BVB au debutat in forta in 2015 cu o crestere de peste 12%, in conditiile in care indicele BET a scazut cu circa 1%. Capitalizarea BVB a urcat astfel la 292 milioane de lei. Fondurile de pensii private ale ING au raportat ieri ca si-au crescut participatia la 5,57% din actiunile BVB, dupa ce in sedinta de vineri, 9 ianuarie, au cumparat 47.127 actiuni BVB, reprezentand 0,61% din capitalul operatorului bursier.