Cea mai influenta banca de investitii de pe Wall Street se asteapta ca petrolul sa scada chiar pana la 30 de dolari/baril - 28 ianuarie 2015
Cotatiile petrolului vor continua sa scada si ar putea atinge 30 dolari/barilul, a afirmat presedintele bancii americane Goldman Sachs, a carui opinie contrasteaza cu estimarile sefului OPEC, care a declarat ca pretul titeiului ar putea depasi 200 dolari/barilul in lipsa investitiilor pentru sustinerea productiei. Banca Goldman Sachs a redus in ianuarie estimarea privind pretul petrolului Brent pentru acest trimestru, de la 80 dolari/baril la 42 de dolari/baril. Luni, presedintele Goldman Sachs Gary Cohn a estimat intr-un interviu pentru CNBC ca pretul petrolului ar putea cobori pana la 30 dolari/baril, insa nu a oferit un interval de timp pentru aceasta prognoza, relateaza Bloomberg. Pe de alta parte, secretarul general al Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Abdalla El-Badri, a avertizat producatorii asupra pericolului ca pretul petrolului sa urce peste 200 dolari/baril daca sunt sistate investitiile in productie. „Daca nu investiti in petrol si gaze, pretul va urca peste 200 de dolari“, a declarat Abdalla El-Badri. Nici seful OPEC nu a precizat cand s-ar putea intampla acest lucru.