Fricile au reaparut: bursele pierd teren intr-o zi cat au castigat intr-o jumatate de vara - 12 octombrie 2018

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 20:29, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Cea mai mare bursă a lumii a înregistrat miercuri o depreciere de peste 3%, cea mai mare din februarie încoace, şi a treia din istorie ca număr de puncte ale indicelui Dow Jones, antrenând o serie de scăderi chiar şi mai agresive pe restul pieţelor de capital din peisajul global. Asia a fost cea mai lovită de noutăţile venite de la New York. Aflată oricum pe un teren sensibil din cauza tensiunilor comericale, bursa chineză a scăzut cu 5%, până la o depreciere totală în 2018 de 21,88%, una dintre cele mai mari din lume. În Japonia, indicele Nikkei 225 a scăzut deodată cu aproa­pe 4%, companiile de tehnologie fiind şi în Ţara Soa­re­lui Răsare printre cele mai afectate de valul brusc de scăderi. Europa a deschis într-o scădere de aproximativ 3%, însă a reuşit să revină în jurul nivelului de -1%, în cazul marilor burse de pe continent. În regiune, scăderile au fost de aproximativ două ori mai dure decât media vestului Europei. Bursa poloneză a scăzut cu 2,40%, din valul de creşteri al ultimelor trei luni rămânând o apreciere de doar 1,67%. Totodată, bursa de la Viena s-a depreciat cu 2,30%, scăderea ultimelor cinci şedinţe ajungând la 6,42%. Vânzările masive de ieri au venit pe fondul majorării dobânzilor la bond-uri şi o politică a băncii centrale americane care s-a angajat în ieşirea din zona ultraexpanisvă în care fusese obligată să intre pentru a stimula economia după şocul crizei din 2007-2008.