Pe 4 decembrie compania de inchirieri auto Autonom listeaza obligatiunile de 20 mil. euro - 12 noiembrie 2019

Versiunea din 16 mai 2023 19:30, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Pe 4 decembrie compania de închirieri auto Autonom listează obligaţiunile de 20 mil. euro 'Am închis plasamentul privat, care a fost suprasubscris semnificativ. Am limitat emisiunea la 20 mii euro, deşi puteam strânge mai mult.' Tibi Oprea PE 4 decembrie intră la tranzacţionare pe segmentul principal al Bursei prima emisiune de obligaţiuni a companiei de închirieri Autonom (AUT24E), în valoare de 20 milioane euro, potrivit unui anunţ făcut de Dan Ştefan, acţionar şi unul dintre fondatori, pe o reţea de socializare. 'Autonom listează obligaţiuni la categoria 1 a BVB. Sunăm clopoţelul pe 4 decembrie. Am închis plasamentul privat, care a fost suprasubscris semnificativ. Am limitat emisiunea la 20 milioane euro, deşi puteam strânge mai mult', scrie Dan Ştefan pe pagina sa de Facebook. ZF a scris încă de la finele lunii octombrie că Autonom pregăteşte venirea la bursă printr-o emisiune de obligaţiuni de 20 mii. euro. Vineri la ora 13:02, în sistemul bursei de la Bucureşti a fost procesată tranzacţia prin care Autonom a atras 95 mii. lei de la investitori pentru dezvoltarea parcului de autoturisme. Obligaţiunile emise au maturitate de cinci ani şi o dobândă de 4,45% plătibilă anual. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a participat la plasamentul privat cu 4,5 milioane de euro, adică a cumpărat circa un sfert din suma totală. în toamna anului trecut, Autonom a intrat în programul 'Blue Ribbon' al BERD, prin care are acces la consultanţă de business şi finanţări şi care este rezervat firmelor cu un potenţial ridicat de creştere. Plasamentul privat a fost intermediat de BRD Groupe Societe Generale, în calitate de coordonator unic al tranzacţiei, şi de BT Capital Partenere, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de manager.