Ryanair prezice o iarna dura, in care va fi fortata la "o stimulare continua a preturilor". Posibila delistare de la Londra - 02 noiembrie 2021
Compania aeriană irlandeză low-cost Ryanair, cea mai mare din Europa după numărul de pasageri, prezice o iarnă „dură”, pe măsură ce costurile combustibilului cresc, în pofida redeschiderii Europei afectate de COVID, apreciind că recuperarea numărului de pasageri „va necesita o stimulare continuă a prețurilor”. Compania a raportat pierderi după impozitare de 48 de milioane de euro pentru cele șase luni până la sfârșitul lunii septembrie, deși a avut un profit de 225 de milioane de euro în al doilea trimestru, pe măsură ce a început redeschiderea determinată de vaccinul COVID. Cifra reprezintă primul său profit trimestrial de la ultimele trei luni din 2019 pre-pandemie. Compania aeriană a transportat 39,1 milioane de pasageri în perioada de șase luni, cu 54% mai mult față de aceeași perioadă din 2019. Simultan, însă, costurile operaționale au crescut cu 63%, până la 2,2 miliarde de euro, fiind astfel prognozate o pierdere pe tot anul cuprinsă între 100 și 200 de milioane de euro. Pe acest fond, dar și ca efect al Brexit, Ryanair, care are o listare principală la Dublin, urmează să ia în considerare retragerea acțiunilor sale de la Bursa de Valori din Londra, conform FT. Ryanair a transportat în august 11,1 milioane de pasageri, 75% din numărul de persoane care i-au folosit serviciile în august 2019, înainte ca pandemia să lovească sectorul aviației. Directorul general Michael O'Leary declarase că operatorul aerian își propune să depășească obiectivul de 10,5 milioane pentru luna august a acestui an. Factorul de încărcare pentru luna august a fost de 82%, ceea ce înseamnă că o medie de 18% locuri nu au fost ocupate în cursul lunii. Operatorul aerian se așteaptă să zboare cu o medie de 15% -20% locuri goale în avioane în această iarnă, comparativ cu 7% -8% înainte de pandemie.