(COTE) vrea sa construiasca o conducta de petrol Pitesti-Pancevo, investitie estimata la 220 milioane de euro - 30 ianuarie 2017
Transportatorul național de țiței Conpet (COTE) consideră că proiectul Pan-European Oil Pipeline (PEOP), menit a conecta Constanța cu Trieste, nu este definitiv abandonat de Uniunea Europeană și intenționează să construiască un oleoduct Pitești-Pavncevo, ca parte a acestui proiect, finanțarea conductei româno-sârbe fiind estimată la 220 milioane de dolari. Conpet și-a planificat pentru 2017 investiții de circa 60 milioane lei, buget asemănător cu anul trecut, a declarat pentru News.ro directorul general al companiei, Liviu Ilași. În plus, compania de stat vrea să devină un jucător regional important, reluând un proiect mai vechi de construire a unui oleoduct între România și orașul Pancevo din Serbia. „Suntem în plin proces de elaborare a bugetului pentru anul 2017, inclusiv planurile de investiții. Ne străduim să încheiem proiectele începute în 2016. Prin urmare, planul de investiții va fi sensibil asemănător cu cel al anului trecut, dar îl gândim mai mult pentru perspectivă. Investițiile realizate anul trecut s-au ridicat la 57 milioane lei”, a afirmat Ilași, pentru News.ro. El speră să reușească să deblocheze proiectele de anvergură mai vechi. „Intenția noastră este să interconectăm rețelele noastre de transport a țițeiului prin conducte cu sistemele limitrofe, în special în Serbia ne concentrăm. Este o temă mai veche, dar care nu a putut fi finalizată. Avem discuții anterioare, pe care intenționăm să le reluăm”, a precizat Ilași. Proiectul ar presupune construcția unei conducte de țiței între Pitești și Pancevo (Serbia), investiție estimată la 220 milioane euro. Având în vedere că deja există o astfel de conductă între Constanța și Pitești, țițeiul ar putea fi transportat de la terminalul aflat la Marea Neagră, prin Pitești, la rafinăria sârbă din Pancevo. „Cu ajutorul acestui proiect, rafinăria din Pancevo ar fi alimentată cu țiței adus pe o distanță mai scurtă. Investiția ar aduce beneficii economiei României. Acum reanalizăm costurile acestui proiect”, a subliniat Ilași. Investiția ar fi suportată de toate companiile interesate. „Și de partea română și de partea sârbă. O altă companie interesată este Oil Terminal Constanța (operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră controlat de stat, n.r.)”, a menționat șeful Conpet. Oleoductul este doar o porțiune din vechiul proiect PEOP Constanța-Trieste (Italia), despre care conducerea Conpet spune că nu îl consideră “mort”. “Credem cu tărie că Uniunea Europeană, așa cum a reevaluat proiectul Nabucco, poate reevalua și proiectul PEOP. Anul trecut am fost la Bruxelles, unde am prezentat această idee și audiența de acolo a considerat că este o temă la care să reflecteze și pe care trebuie să o repună pe tapet”, a spus Ilași. Pan-European Oil Pipeline (PEOP) este un proiect mai vechi, care să conecteze Constanța cu Trieste, Italia, trecând prin Serbia și Croația. În urmă cu opt ani, Italia și Croația au renunțat la acest proiect. Conpet a înregistrat anul trecut un profit net de 64,3 milioane lei (14,2 milioane euro), în creștere cu aproape 2% față de anul precedent, în timp ce cifra de afaceri a scăzut ușor, până la 380,5 milioane lei (84,5 milioane euro), arată datele preliminare transmise Bursei de Valori București (BVB). Conpet (COTE) este transportator de țiței, controlat în proporție de 58,71% de statul român. Societatea are aproximativ 1.700 de salariați. Compania este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o valoare de piață de 779,2 milioane lei (172,8 milioane euro), la ultimul preț de închidere, de 90 lei/acțiune.