Sebastian Tcaciuc preia sefia CA al (SNG); compania, crestere semnificativa la toti indicatorii - 15 mai 2017
Romgaz a afişat pentru primul trimestru un profit net în creştere cu 16%, la 565,8 milioane lei. Atribuţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie al producătorului de gaze Romgaz vor fi preluate de Sebastian Tcaciuc, în urma unei decizii a Consiliului de Administraţie controlat de Ministerul Energiei, potrivit unui anunţ al companiei transmis bursei. Sebastian Tcaciuc a fost propus în board-ul Romgaz de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), după ce a fost director al fondului de investiţii Advent International, având o experienţă de peste 12 ani în finanţe corporatiste şi investiţii. Tcaciuc îl înlocuieşte în funcţie pe Dumitru Chisăliţă. Romgaz a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 565,8 milioane lei (125,7 milioane euro), cu 16% mai mare faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a Romgaz a crescut în primele trei luni din acest an cu 9,8%. „Aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care: importul de gaze naturale a crescut masiv, în trimestrul I 2017 România importând o cantitate de 675,5 milioane mc, cu 460% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2016; din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-a extras cu circa 180 milioane mc mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2016”, a precizat Romgaz. Romgaz este şi producător de energie electrică, prin centrala de gaze de la Iernut, şi a anunţat că, în primele trei luni din acest an, şi-a majorat producţia de electricitate cu 92,3%, ca urmare a condiţiilor de piaţă favorabile. Cota de piaţă a crescut de la 2% în primul trimestru din 2016 la 3,6% în primele trei luni din acest an, conform datelor Transelectrica. La 31 martie, compania avea 6.220 de angajaţi. Romgaz mai are o participaţie de 25% în trei perimetre petrolifere din Slovacia (Svidnik, Snina şi Medzilaborce). În anul 2016, operatorul a obţinut o parte din avizele şi permisele necesare forajului a trei sonde. Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%.