SC AGROMEC RAMNICU VALCEA SA SE PREGATESTE DE INTOARCEREA PE BURSA DE VALORI BUCURESTI - 20 iunie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:41, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

În cursul lunii trecute s-a desfăşurat o importantă şedinţă extraordinară a Adunării Generale a Acţionarilor de la SC Agromec Râmnicu Vâlcea SA, în care s-au aprobat următoarele: efectuarea demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sau în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare (ATS) Aero, administrat de BVB, sub condiţia închiderii Sibex, urmare a absorbţiei de către BVB în procedura de fuziune derulată de acestea (prezentarea administratorului unic cu privire la cadrul juridic aplicabil tranzacţionării acţiunilor pe piaţa reglementată a BVB în cadrul ATS Aero); delistarea şi transformarea în societate de tip închis a SC Agromec Râmnicu Vâlcea SA, în cazul în care nu se aprobă nici o propunere (aprobarea procedurii de retragere din societate a acţionarilor); mandatarea administratorului unic cu efectuarea demersurilor şi semnarea documentelor aferente ducerii la îndeplinire a hotărârilor ce se vor adopta; mandatarea persoanei care să semneze hotărârile AGEA să întreprindă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea demersurile de înregistrare şi de publicitate; stabilirea datei de 4 august 2017 ca dată de înregistrare a acţionarilor. Acţionarii SC Agromec Râmnicu Vâlcea SA au mai aprobat următoarele proiecte de hotărâre: situaţiile financiare aferente anului 2016, pe baza rapoartelor administratorului unic şi auditorului financiar; descărcarea de gestiune a membrilor administratorului unic pentru exerciţiul financiar 2016; bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate pentru anul 2017; raportul anual întocmit conform regulamentului CNVM nr. 1/2006, aferent exerciţiului financiar 2016; mandatarea persoanei care să semneze hotărârea AGOA să întreprindă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea demersurile de înregistrare şi de publicitate; stabilirea datei de 19 mai 2017 ca dată de înregistrare a acţionarilor. La sfârşitul anului 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât admiterea la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de Sibex – Sibiu Stock Exchange a acţiunilor emise de SC Agromec Râmnicu Vâlcea SA. Tot în 2015, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor de la SC Agromec Râmnicu Vâlcea SA a aprobat propunerea listării întreprinderii în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare (ATS) Start administrat de Sibiu Stock Exchange – Sibex. În schimb, acţionarii SC Agromec SA au respins propunerea privind efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a acţiunilor societăţii, dar s-a mai respins şi propunerea listării în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare (ATS) Aero, administrat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Atunci, acţionarii SC Agromec SA l-au mandatat pe Vasile Fiera, administrator unic, cu implementarea hotărârii AGEA, respectiv cu semnarea hotărârii acţionarilor şi a tuturor documentelor aferente procedurii de listare precum şi cu efectuarea demersurilor aferente înregistrării şi publicării hotărârii AGEA la Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea şi a tuturor celorlalte demersuri procedurale.