Fara dividende la (CMP) - 24 martie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:45, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Compania ţinteşte răscumpărarea 15 milioane de acţiuni proprii, echivalentul a 6,85% din societate. Acţionarii Compa Sibiu (CMP) au fost convocaţi, pentru data de 27 aprilie, în vederea aprobării repartizării profitului obţinut în 2019, ce prevede direcţionarea a 28,82 milioane de lei către surse proprii de dezvoltare şi 3,89 milioane lei către răscumpărări de acţiuni proprii, se arată în raportul companiei remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Este vorba despre un pachet de cel mult cinsprezece milioane de titluri, echivalentul a 6,85% din companie, acţiuni ce urmează să fie alocate gratuit către membrii conducerii (administratori, directori) societăţii. Pe lângă propunerea de distribuire a rezultatului anului trecut, acţionarii Compa vor mai avea pe masă, spre aprobare, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru 2020, Programului de Investiţii pentru acest an, sau contractarea de credite pentru investiţii, linii de credit, leasing, scrisori de garanţie bancară şi alte produse financiar-bancare, de cel mult 40 milioane de euro, în anul curent. în 2019, Compa Sibiu şi-a redus profitabilitatea cu 7,68%, producătorul de piese auto raportând, un rezultat net preliminar individual de 32,71 milioane de lei, faţă de cele 35,43 milioane lei, în 2018. La finele anului trecut, Ioan Deac, preşedinte şi director general al companiei, avea 19% din Compa, în timp ce Ioan Miclea, director economic, deţinea 18,75% din producătorul de piese auto cu sediul în Sibiu