Dividende pentru actiunile (COTR) - 17 ianuarie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:48, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Depozitarul Central informează investitorii că a început distribuirea dividendelor pentru acţiunile SC Transilvania Construcţii SA. Valoarea dividendului acordat este de 1,90 de lei/acţiune. Plăţile au început la data de 16.01.2019, dar deţinătorii de acţiuni îşi pot ridica banii până cel mai târziu la data de 17.01.2022. Este vorba despre dividendele aferente profitului net înregistrat de societate în trimestrul III din anul 2018. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul emitentului la data de 8.01.2019. Valoarea dividendului brut pe acţiune acordat de societate este de 1,90 de lei. Acţionarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru cei care nu au un cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari, fie în numerar, la ghişeele bancare ale CEC Bank, din întreaga ţară. La Bursa de Valori Bucureşti, aceste acţiuni (simbol COTR), cu o valoare nominală de 33 de lei, se tranzacţionează în ultimele zile la un preţ mediu de circa 49,60 de lei/acţiune.