Lupta pentru (ELGS): Tudor Dumitru, actionar cu 10%, cere repunerea lui Ion Gavrila in postul de director general - 06 septembrie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:48, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Omul de afaceri Tudor Dumitru, ce deţine un pachet de acţiuni reprezentând 10,21% din capitalul social al Electroargeş (ELGS), producător de electrocasnice, a cerut completarea cu opt puncte a ordinii de zi a AGOA din data de 20/21 septembrie. Astfel, printre propunerile lui Tudor Dumitru se numără revocarea lui Ştefan Constantin din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, alegerea unui nou preşedinte, repunerea lui Gavrilă Ion în funcţia de director general precum şi aprobarea acţiunii în răspundere împotriva lui Robert Zisu pentru recuperarea sumelor primite de la Electroargeş începând cu luna mai 2017. Capitalizarea bursieră a Electroargeş este de 97,6 milioane lei, după ce de la începutul acestui an s-au realizat tranzacţii totale în valoare de 11,7 milioane lei, ce au condus la o apreciere a valorii de piaţă a producătorului de electrocasnice cu peste 44,33%. Compania a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit de 7 milioane lei, mai puţin cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia vândută a ajuns la 101 milioane lei, în scădere cu 1,9% faţă de S1/2016, dintre care 93,7% au provenit din exporturi. Totalul veniturilor din exploatare a crescut până la 107,6 milioane lei, echivalentul unui avans de 1,9%. Pe lângă participaţia deţinută de Tudor Dumitru, Constantin Relative Investments are o participaţie de 36,83%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.