(GSER17) Romania respinge acuzatiile (FP) - 20 iulie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:49, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

ENGIE Romania a anunțat că ”ia act de comunicarea Fondului Proprietatea, actionar ce deține o participație de 11,99% în companie, cu privire la acțiunea în justiție angajată împotriva administratorilor trecuți și prezenți ai companiei” și respinge acuzațiile ce i se aduc, conform unui comunicat remis la cererea energynomics.ro.Acuzațiile au drept obiect aprobarea de către Consiliul de Administrație și de Adunarea Generală a Acționarilor a contractelor de prestări servicii cu Grupul ENGIE.”ENGIE Romania precizează că respectivele contracte au fost încheiate respectând întru totul legea română și statutul societății. Aceste contracte, legal aprobate de organele statutare ale companiei, au luat în considerare interesul societății și al părților interesate – acționari, clienți, angajați- și au drept scop legitim crearea de valoare și dezvoltarea economică a companiei”, precizează oficialii companiei.Totodată, compania transmite că acordă ”tot sprijinul” administratorilor care fac obiectul acestor acuzații și își exprimă încrederea că instanțele competente îi vor da dreptate pe acest subiect. ”În același timp, ENGIE Romania ridică un semn de întrebare asupra momentului când este exprimată această poziție dat fiind că este de notorietate publică faptul că Fondul Proprietatea încearcă să-și vândă participația deținută în companie.”ENGIE Romania reamintește, între altele, că a plătit la bugetul de stat, în perioada 2011-2015, un impozit pe profit în valoare de 385 milioane lei și a investit 1,87 miliarde lei.Fondul Proprietatea a anunțat cu o zi în urmă că solicită conducerii Engie România să își revizuiască politicile de guvernanță corporativă. Astfel, FP a solicitat convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor ENGIE Romania SA.Ordinea de zi a adunării include solicitarea adresată Consiliului de Administrație al Companiei de a prezenta un raport către acționari cu privire la procedurile aprobate de Consiliu în legătură cu contractele de management și consultanță, considerabile ca valoare, încheiate de Companie cu acționarul majoritar ENGIE SA (fosta GDF SUEZ SA) în perioada 2011-2015. ENGIE SA deține pachetul majoritar de acțiuni la Companie prin intermediul subsidiarei sale Romania Gas Holding BV.Potrivit datelor aflate la dispoziția Fondului, în 2015, valoarea totală a acestor contracte de servicii de consultanță strategică și management s-a ridicat la o sumă estimată de 12,9 milioane RON (echivalentul a 2,9 milioane de euro), se arată într-un comunicat.”Pe baza informațiilor limitate care au fost furnizate de către Companie, Fondul consideră că aceste contracte pentru servicii de management și consultanță cu acționarul majoritar nu au fost nici necesare, nici adecvate, câtă vreme Compania are propriul Consiliu de Administratie și proprii directori, care au fost numiți de Adunarea Generală a Acționarilor cu scopul de a lua decizii de management și a acționa în interesul Companiei și al tuturor acționarilor săi și nu în beneficiul acționarului majoritar”, se arată în comunicatul FP.”Suntem încântați să subliniem faptul că, urmare a acțiunilor noastre, contracte precum cele identificate de Fond nu au mai fost încheiate începând cu anul financiar 2016”, mai spun oficialii FP.