(FP) acuza Ministerul Energiei ca face schimbari in contractele Hidroelectrica 'cu dedicatie' pentru unele persoane - 27 iulie 2017
Fondul Proprietatea (FP), acţionar cu 20% la Hidroelectrica, acuză Ministerul Energiei, care deţine restul de acţiuni la perla energiei româneşti, că vrea să schimbe structura contractelor de mandat ale membrilor Consiliului de Supraveghere al companiei pentru a permite numirea ca membri în board a două persoane cu funcţii de conducere la Petrom şi Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). 'Noul contract de mandat creează un precedent extrem de periculos, permiţând membrilor Consiliului să deţină poziţii în conducerea sau în consiliile altor companii energetice. Această situaţie deschide practic cutia Pandorei şi ridică îngrijorări serioase cu privire la determinarea şi responsabilitatea de a acţiona în cel mai bun interes al companiei şi de a nu folosi poziţia de membru în Consiliul Hidroelectrica pentru a servi interese personale', spune Greg Konieczny, şeful Fondului Proprietatea. Printre propunerile Ministerului Energiei pentru boardul Hidroelectrica sunt Radu Cojocaru, membru în boardul Petrom, şi Dan Laurenţiu Tudor, director general adjunct al ELCEN. 'Contractele de mandat propuse cresc în mod evident riscul unor potenţiale practici corupte şi abuzie, din cauza faptului că elimină sau reduc substanţial câteva dintre obligaţiile-cheie ale membrilor consiliului', susţine Konieczny.