Fara dividende suplimentare de la (SNN): statul roman respinge propunerea (FP) de solicitare a 513 milioane de lei - 20 decembrie 2019
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de acţionar majoritar al Nudearelectrica, a respins joi propunerea pe care Fondul Proprietatea o înaintase Nudearelectrica cu privire la distribuirea a 513 mii. lei sub formă de dividende suplimentare, se arată la bursă. Pe 13 noiembrie 2019, Fondul Proprietatea a solicitat dividende suplimentare de la Nudearelectrica, mizând probabil pe faptul că guvernul ar putea apela din nou la companiile de stat în contextul în care finanţele sunt sub presiune. Solicitarea a antrenat o dinamică pozitivă pe acţiunile SNN. La aproximativ o săptămână, compania de stat i-a răspuns Fondului şi a transmis că nu poate distribui suma cerută întrucât acest lucru pune în pericol realizarea proiectelor de investiţii şi afectează potenţialul de retehnologizare a Unităţii 1. Ultimul cuvânt în această privinţă îl avea statul, în calitate de acţionar majoritar. Joi, statul român a respins această solicitare. O decizie asemănătoare a fost luată săptămâna aceasta şi de la Hidroelectrica, acolo unde tot Fondul Proprietatea ceruse dividende suplimentare.