(FP) evalueaza Hidroelectrica la maximul istoric de 24,5 mld. lei, plus 3,7 mld. lei intr-o singura luna - 02 martie 2020
Hidroelectrica la maximul istoric de 24,5 mld. lei, plus 3,7 mld. lei într-o singură lună. Compania de stat închide anul 2019 cu afaceri de 4,15 mld. lei şi EBITDA de 3 mld. lei. HIDROELECTRICA, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie de stat din România, este evaluată de acţionarul minoritar Fondul Proprietatea la 24,4 miliarde de lei, în urcare cu 3,7 miliarde de lei într-o singură lună 'ca urmare a rezultatelor financiare bune din perioada respectivă şi în urma modificărilor din mediul de reglementare, cea mai mare parte a prevederilor OUG 114/2018 fiind abrogate'. Aceasta este cea mai ridicată evaluarea pe care FP o face producătorului de energie electrică. Fondul Proprietatea evaluează la 4,9 miliarde de lei deţinerea de 20% pe care o are la cel mai mare producător de energie electrică din România, în creştere cu 742,5 milioane de lei faţă de luna noiembrie 2019, arată datele agregate de ZFdin raportul anual publicat astăzi la bursă. Prin urmare, cum Hidroelectrica este tot mai aproape de listare, aşa cum promite Ministerul Energiei, conducerea companiei, dar precum se vehiculează şi în cercurile restrânse de investitori, compania are şanse să devină cea mai valoroasă companie de la bursa românească în contextul în care Petrom are în prezent o capitalizare de 21,8 mld. lei.