Suna clopotelul pentru (alte) scaderi? - Trade Talk 04 septembrie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Pe 3 septembrie 1929, indicele DJIA salta la 381 de puncte, plus 27% pentru acel an. Apetitul de investitii al publicului larg e de nestavilit, titra presa acelor vremuri. Bursa americana avea sa se prabuseasca doar cateva saptamani mai tarziu, iar maximul mentionat n-a mai fost atins in urmatorii 25 de ani.

Trauma a ramas puternic fixata in memoria colectiva. In ultimul secol, precum Mark Twain, investitorii se tem in fiecare luna a anului, dar mai ales in septembrie. 

1. Ce-a fost?

August n-a aratat deloc rau pe Wall Street. Indicele S&P 500 a urcat cu ceva peste 2%, reusind a 4-a luna consecutiva pe plus (si a 7-a din cele opt pe care le-am incheiat deja). DJIA a transat sedinta de vineri la un nou maxim istoric.

Producatorii bunurilor pe care le consumam cu totii zi de zi au avut cea mai buna performanta luna trecuta. Coca-Cola a saltat cu 8%, clasandu-se #2 in sectorul asta (dupa Costco). In schimb, inteligenta artificiala nu s-a descurcat asa bine, Super Micro Computer pierzand peste 1/3 din capitalizare.

S&P 500 e plus 18% pana acum in 2024, cu 34 de recorduri absolute stranse in primele opt luni, care marcheaza si al doilea cel mai profitabil preludiu electoral din 1928 incoace (dupa cel din 1936 cand Franklin D. Roosevelt avea sa-l bata la scor pe Alf Landon).

Nici de participarea la avansul bursei in ansamblu nu ne-am putut plange: 61% din companiile incluse in S&P 500 au batut performanta indicelui in august, comparativ cu numai 14% pe parcursul ultimului an.

Un pic de context nu strica: primele trei sesiuni bursiere din august venisera la pachet cu cele mai violente scaderi din ultimii 22 de ani, volatilitatea explodand la valori de infarct vazute doar in vortexul financiar din 2008 si in cea mai acuta faza a pandemiei Covid-19 din 2020.

2. Ce urmeaza?

Pe Wall Street a fost vacanta luni, de Ziua Muncii nu se lucreaza nici la americani. Cum s-a comportat bursa mai departe, pentru restul anului, daca ne uitam la ce s-a intamplat din 1971 pana in 2023?

S&P 500 a urcat in 70% din timpul ramas, inregistrand un avans mediu de-aproape 3%. Pentru ceilalti doi indici de referinta, DJIA si Nasdaq Composite, aprecierile au venit in 72%, respectiv in 68% din timp, iar cresterile medii s-au situat tot in jur de 3%.

Cele mai spectaculoase finaluri de an au venit in 1998 pentru S&P 500 si DJIA, respectiv in 1999 pentru Nasdaq Composite (aici, la capatul unui exces speculativ epic). In schimb, cele mai severe scaderi, de cel putin 24%, s-au intamplat in perioade separate: in 1987 pentru DJIA, in 2000 pentru Nasdaq Composite si in 2008 pentru S&P 500.

Daca incepem sa numaram de prin anii '30, S&P 500 a suferit, in medie, cel putin o corectie negativa de 10% in fiecare dintre ani. Nu s-a intamplat deloc in 2024, deocamdata.

De la finalul anilor '20 incoace, septembrie a capatat reputatia celei mai nefaste luni pe Wall Street: S&P 500 a pierdut teren in 55% din cazuri (inclusiv in fiecare dintre ultimii patru ani, cu deprecieri cuprinse intre 4% si 9%).

Bursa americana mai are doar doua zile de concediu pana sa trecem in 2025: 28 noiembrie, cu ocazia Zilei Recunostintei, si 25 decembrie, adica de Craciun. Apropo, se va lucra normal pe 31 decembrie (va fi o zi de marti).

Insa BANG: prima sedinta de tranzactionare din toamna asta a stricat feng-shui-ul. Nvidia a plonjat ieri cu-aproape 10%, pierzand 279 mld. USD din capitalizare, mai mult decat oricand in istoria bursei si peste cat valoreaza 474 de companii din S&P 500.

Inca doua procente s-au dus pe apa zambetului (pardon, a sambetei) imediat dupa inchiderea oficiala a bursei, cand s-a auzit ca gigantul a fost citat de catre Deprtamentul de Justitie ca parte a unei investigatii antitrust. Chiar si dupa nebunia de ieri, Nvidia e plus 118% pana acum in 2024.

Nu doar Nvidia, ci AI cu totul a cam pararit insula iubirii. TSMC, AMD, Intel si Arm Holdings au pierdut ieri cel putin 8%, iar Palantir Technologies, in jur de 3%. Pe bursa din Amsterdam, ASML Holding cobora cu peste 6% in dupa-amiaza asta. La Frankfurt, Infineon Technologies era minus 5%.

Si nu doar spatiul AI s-a vandut teribil. Vistra, una dintre bijuteriile sectorului american de energie despre care-am povestit si noi, a inchis ieri mai jos cu peste 11%.

Oklo, proiectul de energie nucleara al lui Sam Altman, a picat cu peste 6%, terminand ieri cu 34% mai jos fata de cotatia afisata la finalul primei zile de tranzactionare, pe la mijlocul lunii mai, la NYSE.

Boeing s-a despartit de peste 7% din valoarea de piata, dupa ce analistii Wells Fargo au retrogradat perspectivele companiei.

Marathon Digital Holdings, cel mai mare miner Bitcoin nord-american, a pierdut aproape 9%, de vreme ce criptomoneda suprema n-a reusit sa stea deasupra pragului de 60,000 USD.

Ce s-a intamplat, de fapt, asa incat sa afecteze dramatic (aproape) toate colturile bursei americane? Cea mai credibila explicatie e ca, desi ignorata confortabil in 2024, ideea recesiunii n-a zburat cu totul pe fereastra.

Publicate ieri dupa-amiaza, cifrele privind ritmul activitatii in sectorul industrial din SUA au fost inca un dus rece: august a marcat a 21-a luna de contractie din ultimii aproape doi ani. Vinerea asta sosesc datele guvernamentale privind piata americana a muncii, asteptate si ele cu emotii dupa valorile socant de proaste raportate pentru iulie.

Nu-i intamplator ca petrolul WTI s-a tranzactionat ieri sub pragul de 70 USD pe baril. Apropo, ExxonMobil si Chevron au pierdut ieri in jur de 2%. Freeport-McMoRan, cel mai prolific producator american de cupru, a picat ieri cu-aproape 7%.

Citati si de noi intr-un TradeTalk recent, strategii JPMorgan Chase ne avertizasera ca scaderile de la inceputul lunii trecute putea fi doar precursorul unei corectii mult mai severe. Fondurile speculative reincepusera sa vanda, in particular companii din sectorul industrial, fix invers fata de comportamentul micilor investitori.

As juca extrem de prudent, bursa americana ar putea pierde 10% in urmatoarele opt saptamani care-au ramas pana la alegeri, ne trage acum de maneca Tom Lee, unul dintre cei mai titrati analisti de pe Wall Street. Ce-i intrigant (ca sa nu zicem de-a dreptul ingrijorator) la recomandarea asta? Lee e, de regula, cel mai optimist analist. 

TOP TRENDING[edit | ]

BVB: Indicele principal BET a inchis ieri pe zero, dupa cinci sedinte consecutive de pierderi. Cele mai severe scaderi au stat in dreptul Transport Trade Services (-7%), One United Properties (-3.3%) si Transelectrica (-2.4%). Actiunile Transport Trade Services au picat cu 19% in ultima saptamana. Listata la finalul lunii mai pe piata principala, Premier Energy a atras deja in actionariat opt fonduri de pensii private Pilon II si Pilon III. 15 din cele 20 de companii incluse in BET au fost pe minus in august, lichiditatea coborand la cea mai modesta valoare din ultimul an. Actionarii Bursei de Valori Bucuresti au aprobat planul de afaceri actualizat al Contrapartii Centrale si participarea la majorarea de capital.

Wall Street: Indicele DJIA a pierdut ieri 626 de puncte (-1.5%). Pentru indicii S&P 500 si Nasdaq Composite, scaderile au fost de circa 2%, respectiv 3%. Toti cei trei indici au suferit cea mai nefericita zi de la panica din 5 august incoace. A fost si cea mai nefasta sesiune de tranzactionare din ultimii doi ani pentru grupul producatorilor americani de semiconductori, care include nume precum Nvidia, AMD, Intel si Broadcom. 

STIAI CA?[edit | ]

Actiunile companiilor listate inseamna 42% din averea publicului american, cel mai ridicat procent din ultimii 70 de ani.