Europa fara (cei 7) Magnifici - Trade Talk 05 septembrie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Impreuna nu doar la bine, ci si la rau. Asta pare sa fie mantra burselor europene de (prea) mult timp.

Subevaluarea companiilor de pe continentul nostru pare sa fie cronica. Indicele pan-european Stoxx Europe 600 e cotat la 13x profiturile nete asteptate pentru urmatoarele 12 luni, adica sub mediile ultimilor 10 si 20 de ani. 

1. Unde-i problema?

Dividende mari se gasesc in Europa, la fel programe supradimensionate, chiar record, de rascumparari de actiuni. Nici rezultatele nu arata rau, dimpotriva: in sezonul curent de raportari, cel asociat primului trimestru, am vazut primul salt al profiturilor nete din ultimul an si jumatate.

Cei 7 Magnifici, totusi, n-au adresa de Europa. Adica Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Meta Platforms, Nvidia si Tesla. Importanta acestor nume nu poate fi subestimata: in 2024, asta-i clubul mega-exclusivist al gigantilor din tehnologie care spun cea mai atractiva poveste.

Desi au deja valori de piata absolut colosale, veniturile lor sunt estimate sa creasca anul viitor cu rate formate din doua cifre (cu o singura exceptie, anume Apple). La varf intr-un top al randamentelor bursiere generate pana acum in 2024, grupul asta e #2, fiind devansat doar de Bitcoin.

Cand cei 7 Magnifici pierd mai bine de jumatate de trilion USD din capitalizarea cumulata intr-o singura zi, nu-i ca si cum bursele europene se pot decupla. N-ajuta nici ca olandezii de la ASML Holding sunt printre primii pe radarul vanzarilor, hartuiti de noi restrictii la exporturile de echipamente esentiale fabricarii cipurilor avansate catre piata chineza si de analisti mai reci in privinta perspectivelor financiare ale companiei.

Iar septembrie e o luna mai putin fasta, de regula, nu doar pe Wall Street. In ultimii 5 ani, Stoxx Europe 600 a picat, in medie, cu-aproape 2% in prima luna a toamnei.

2. De la masini la banci

Europenii stiu sa se descurce, totusi, chiar daca bursele de-aici merg cu limitator de viteza.

Indicele principal al bursei germane, DAX, e la maxime istorice chiar daca economia locala rataceste inca prin sant. Referinta celor mai mari 40 de companii listate la Frankfurt e plus 11% pana acum in 2024.

Nu doar decuplarea de mediocritatea in ansamblu a economiei e intriganta, ci si distantarea de criza sectorului auto. Volkswagen, BMW si Porsche sunt fiecare mai jos pe grafice cu cel putin 11% fata de inceputul anului.

Si cum tot vorbim despre bursa germana, stirea saptamanii e ca guvernul de la Berlin intentioneaza sa vanda o parte semnificativa din detinerea pe care (inca) o are la Commerzbank, primele tranzactii urmand sa aiba loc chiar luna asta. Statul german are in prezent ceva peste 16% din banca, alti doi actionari importanti fiind americanii de la BlackRock (cu putin peste 7%) si Vanguard (aproape 4%). 

TOP TRENDING[edit | ]

BVB: Indicele principal BET a marcat ieri cea mai lunga serie de sedinte consecutive fara cresteri din ultimii aproape doi ani. Actiunile producatorului de echipamente industriale AAGES au castigat aproape 8% in ultima saptamana. ETF Energie Patria-TradeVille, prin care investitorii pot tranzactiona cele mai mari companii de energie si utilitati listate pe piata principala cu tot cu dividende, e mai sus cu 19% fata de inceputul anului (si plus 34% in ultimele 12 luni).

Buybacks: Fondul Proprietatea are OK-ul Autoritatii de Supraveghere Financiara pentru oferta de rascumparare de 270 de milioane de actiuni proprii, la un pret cu 70% peste cel din piata. NN Pensii, cel mai mare investitor institutional pe bursa noastra, a anuntat ieri ca si-a redus la jumatate expunerea la Fondul Proprietatea. Actiunile FP sunt minus 25% pana acum in 2024, comparativ cu un avans de 17% reusit de indicele BET.

Wall Street: Indicii S&P 500 si Nasdaq Composite au picat din nou ieri, insa deprecierile n-au mai depasit un procent. AMD si Tesla au saltat cu circa 3%, respectiv 4%. US Steel a plonjat cu 18%, dupa ce Washington Post a soptit ca administratia Biden e pregatita sa blocheze achizitia producatorului de catre japonezii de la Nippon Steel, chiar daca actionarii companiei americane aprobasera tranzactia in aprilie.

Extreme: Sase companii din S&P 500 au picat ieri la noi minime importante, inclusiv Dollar General (cel mai jos dupa octombrie 2017) si Walgreens Boots Alliance (cel mai jos dupa septembrie 1996). In schimb, 71 de nume ale indicelui au afisat noi maxime ale ultimului an, inclusiv Coca-Cola, Procter & Gamble, Johnson & Johnson si UnitedHealth Group. Lockheed Martin si RTX (cunoscuta anterior ca Raytheon Technologies) au inchis la noi topuri istorice.

AI: Nvidia zice ca n-a primit nicio citatie din partea Departamentului de Justitie, ca parte a unei investigatii antitrust, asa cum indicasera marti pe surse cei de la Bloomberg. Vedeta AI pierduse marti aproape 10% pe bursa americana, adica 279 mld. USD din capitalizare, mai mult decat oricand si peste cat valorau in acel moment 474 de companii din S&P 500. Broadcom raporteaza azi dupa inchiderea sedintei bursiere.

Auto: Tesla intentioneaza sa lanseze sistemul Full Self Driving in China si Europa in primul trimestru al anului viitor, daca primeste OK-ul agentiilor de reglementare. Conceptul Robotaxi va fi dezvaluit oficial in cadrul unui eveniment programat pe 10 octombrie.

Macro: In iulie au fost promovate (din nou) sub 8 milioane de oferte de munca in SUA, mai precis cea mai modesta valoare din ultimii peste trei ani. Maine vin cifrele guvernamentale pentru august in privinta numarului total de angajari, a ratei somajului si a salariilor. Investitorii coteaza acum o probabilitate de 86% pentru taieri ale dobanzii de referinta in cumul total de 100 bps pana la finalul acestui an, desi Fed-ul mai are doar trei anunturi programate de politica monetara (18 septembrie, 7 noiembrie si 18 decembrie).

China: Alibaba va permite in premiera ca platile pe platformele e-commerce proprii Taobao si Tmall sa fie facute prin aplicatia WeChat a rivalei Tencent. Analistii JPMorgan Chase renunta la recomandarea de cumparare in cazul actiunilor chinezesti in general, citand drept principal motiv apropierea alegerilor din SUA. Apropo, companiile chinezesti listate pe bursa americana se tranzactioneaza la (aproape) cel mai sever discount vazut vreodata comparativ cu indicele Nasdaq 100.

 

STIAI CA?[edit | ]

Infiintata in 1602, bursa din Amsterdam, pe care sunt listate inclusiv Shell, ING Groep si ASML Holding, e cea mai veche piata de capital din lume. Dintre cele mai longevive zece burse de pe planeta, sase apartin continentului european.