(ARDF) a revenit pe profit anul trecut, dar afacerile au scazut cu 33% - 16 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ardaf, companie de asigurari controlata de consortiul ceho-italian PPF/ Generali, a inregistrat anul trecut un profit net de 266.000 lei fata de o pierdere de 90,5 mil. lei in 2009 , dar primele brute subscrise de companie au scazut cu 33% si au insumat 217 mil. lei (51,5 mil. euro). Potrivit datelor publicate de asigurator, subscrierile companiei au provenit aproape in totalitate din asigurari generale dupa ce in 2010 Ardaf si-a transferat intreg portofoliul de asigurari de viata catre Generali. Mai mult de o treime din subscrieri, adica 80,4 mil. lei, au fost inregistrate pe segmentul Casco, fiind in scadere cu aproape 30% fata de anul anterior. Veniturile din polite de raspundere civila auto au insumat 117 mil. lei, reprezentand 54% din totalul subscrierilor. Afacerile pe acest segment s-au diminuat insa cu 37% fata de 2009. Singurul sector unde compania a inregistrat o crestere a subscrierilor a fost reprezentat de politele de calatorie, unde veniturile din prime au ajuns la 2,2 mil. lei, fata de 801.000 lei in 2009. Ardaf a platit anul trecut daune in valoare totala de 234 mil. lei, in scadere cu 10% fata de nivelul de 261 mil. lei in 2009. Cele mai multe daune au fost platite pentru polite de raspundere civila auto (128 mil. lei) si Casco (95 mil. lei). Pentru daune provocate de incendii si calamitati naturale au fost achitate despagubiri de 3,3 mil. lei, in crestere de la 937.000 lei in 2009. Generali si Ardaf urmeaza sa fuzioneze sub numele de Generali Romania, dar brandurile si retelele teritoriale ale celor doua companii vor fi pastrate ca atare, dupa cum a anuntat in februarie grupul italian care controleaza cei doi asiguratori. Ardaf avea o retea teritoriala formata din 31 de sucursale si 166 de agentii si puncte de lucru la sfarsitul anului trecut, iar numarul angajatilor ajungea la 577 de persoane. Compania colaboreaza cu 384 de brokeri, acestia generand 36% din primele subscrise anul trecut.