(BRD) va concedia "sute de persoane" - 16 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Grupul bancar Societe Generale va suprima „sute de locuri de munca in Franta”, au anuntat astazi sindicatele, dupa o intalnire cu presedintele director general al companiei, Frederic Oudea. Aceste reduceri de personal vor viza Banca de finantare si de investitii (BFI) si vor fi insotite de masuri de austeritate salariala, au adaugat aceleasi surse. „Frederic Oudea ne-a prezentat, mai intai, o expunere destul de pesimista privind situatia generala si perspectivele pentru 2012, pentru a ne anunta o politica de austeritate si concedieri la BFI”, a declarat Michel Marchet, reprezentant al sindicatului CGT. „Cifrele nu sunt inca definitivate. Ne-a cerut sa angajam negocieri pe marginea unui plan de plecari, care va servi pentru determinarea numarului exact de suprimari”, a precizat el, mentionand ca discutiile vor incepe cel mai tarziu la inceputul anului viitor. Grupul bancar numara 160.000 de salariati in intreaga lulme, dintre care 40.000 in Franta. BFI dispune de 5000 de angajati in Franta si 7000 in strainatate. Dintre masurile de austerizate vizate se are in vedere „inghetarea celor mai mari salarii si reducerea partilor variabile, adica bonusurile, in anumite sectoare de activitte”, au precizat responsabilii Societe Generale.