(BRK) evalueaza (BRD) la 12,8 lei/actiune - 26 iulie 2010

De la TradeVille.ro wiki

AnaliStii firmei de brokeraj Broker Cluj (BRK) estimeaza ca valoarea intrinseca a actiunilor BRD-SocGen (BRD) - a doua banca de pe piata locala dupa active - este de circa 12,8 lei, cu 16% peste ultimul pret de tranzactionare al titlurilor BRD in sedinta de vineri, de 11 lei/actiune. Analistii Broker au evaluat actiunile BRD mai intai prin comparatia indicatorilor financiari cu cei ai altor banci listate din regiune si din Europa de Vest, din care a rezultat un pret mediu de 13,5 lei/actiune. "Din punctul de vedere al indicatorului PER, actiunea BRD este relativ subevaluata, fiind tranzactionata la un multiplu P/E de 9.81x cu rezultatele din ultimele 12 luni si la un P/E forward de 7.4x (in raport cu profitul estimat pentru 2010), ambele cifre fiind sub valoarea mediana atat la nivel regional, cat si raportat la bancile din Europa Occidentala", se arata in raportul Broker. Indicatorul PER (sau P/E) este unul dintre cei mai utilizati in analiza fundamentala, reprezentand raportul dintre pretul actiunilor si profitul net pe actiune. Analistii Broker au evaluat apoi actiunile BRD prin prisma dividendelor viitoare pe care estimeaza ca banca le va distribui actionarilor, iar in urma aplicarii a trei scenarii a rezultat o valoare medie de 12,2 lei/actiune.