(BVB): Majoritatea investitorilor sunt in asteptare - 19 iulie 2011
Bursa de la Bucuresti a scazut luni cu 1,47%, in linie cu bursele vest-europene, intr-o piata in care majoritatea investitorilor au adoptat pozitii de asteptare, iar actiunile BRD (BRD) si Fondul Proprietatea (FP) au asigurat 76% din lichiditatea de 38,9 milioane lei. Majoritatea pietelor de la BVB au deschis ziua la preturi usor sub ultimele cotatii de vineri, putinii investitori prezenti la tranzactionare orientandu-se dupa linia pietelor externe, insa au introdus ordine pentru volume foarte reduse, conform Mediafax. In aceste conditii, investitorii care au vrut sa vanda unele actiuni au fost nevoiti sa propuna preturi mai mici, pentru a-si gasi contraparte. Doar actiunile emise de 11 companii din cele 78 de societati listate pe principalele patru categorii ale BVB au inregistrat rulaje de peste 100.000 de lei. Adrian Danciu, analist la SSIF Broker (BRK), spune ca majoritatea investitorilor sunt pe pozitii de asteptare, intrucat estimarile lor in ceea ce priveste evolutia economiilor la nivel mondial nu converg. "Pe de-o parte sunt asteptari inflationiste, sustinute in special de tendinta inflatiei si cresterii consumului din zona Asiei, precum si de ipotezele continuarii unor programe de stimulare cantitativa din partea Fed, iar pe de alta parte problemele datoriilor suverane care atrag masuri de austeritate cu influenta directa asupra consumului si implicit a potentialului de crestere economica pentru urmatoarea perioada. In aceste conditii asteptarea este cea mai recomadata optiune", a declarat Danciu pentru Mediafax. El considera ca un eventual succes a ofertei de vanzare a 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP) ar putea dezmorti piata de capital din Romania, insa, arata ca semnalele de reluare a tendintei ascendente ar trebui sa vina tot de pe bursele mature. "Orientarea unor investitori straini catre actiunea Petrom, ar putea aduce BVB si in alte cercuri investitionale si prin aceasta o crestere a potentialului de atractivitate", a afirmat analistul. La inchiderea sedintei, primele zece actiuni in functie de lichiditate, analizate de indicele BET, erau in scadere in medie cu 1,75%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,02% sub nivelul de vineri. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era in scadere cu 1,85%. In aceste conditii, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a consemnat un recul de 1,76%. Lichiditatea pietei actiunilor, de 38,9 milioane lei (9,1 milioane euro), a fost cu putin peste rulajul sedintei precedente, de 38,1 milioane lei (8,9 milioane euro). "Lipsa de transparenta privind subscrierile derulate la oferta Petrom probabil ca ii determina pe cei mai multi investitori sa astepte ultimele zile pentru a realiza subscrieri. De asemenea cred ca anuntarea pretului minim este un eveniment asteptat de multi investitori, deoarece ar putea constitui un reper important in decizia de a subscribe sau nu. In consecinta, nu cred ca Petrom poate fi un motiv pentru lichiditatea redusa de la BVB", a afirmat Danciu. Chiar la inchiderea sedintei au fost realizate mai multe tranzactii cu un pachet de 0,16% din actiunile BRD, pentru 14,8 milioane lei. Operatiunile au fost realizate la 14 lei, pret similar celui de la inchiderea de vineri. Anterior, cu aceste titluri au fost realizate doar 42 de tranzactii, de numai 105.000 de lei. Actiunile Fondului Proprietatea au continuat si luni sa asigure o parte importanta a lichiditatii. Operatiunile cu actiunile FP au cumulat 14,7 milioane lei, iar pretul a scazut cu 1,63%, la 0,5115 lei. Astfel, actiunile BRD si FP au asigurat 76% din lichiditatea bursei. Analistul afirma ca pe termen de sase luni, bursa se afla pe o miscare corectiva. "In conditiile in care situatia unor tari precum Portugalia, Grecia si Italia nu se va inrautati ne putem astepta la finalizarea miscarii corective in urmatoarele doua luni si la o reluare a tendintei ascendente pana spre finele anului", a mai spus Danciu. Investitorii au fost mai activi la tranzactionare pe piata Rasdaq, unde au fost transferate actiuni de 18,9 milioane lei, suma din care 80% au reprezentat operatiuni cu peste % din titlurile Argus Constanta (UARG), de 15,1 milioane lei. Actiunile producatorului de ulei au fost intens tranzactionate in ultimele trei sedinte, principalul cumparator fiind omul de afaceri Catalin Chelu, care a preluat peste 22% din titluri. La finalul sedintei de luni, actiunile Argus erau cotate la 3,5 lei, pret cu 25% peste inchiderea de vineri. La sfarsitul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,5%, linia fiind urmata si de pietele din Europa Centrala si de Est, care consemnau corectii cuprinse intre 0,1% si 2,8%. Linia descendenta de pe pietele externe a fost influentata de rezultatele testelor de stres aplicate bancilor europene, care au aratat ca opt dintre aceste nu au promovat verificarea si au nevoie de capital suplimentar de 2,5 miliarde euro. Rezultatele testelor de stres sunt mai optimiste decat estimarile, insa acestea au fost criticate de analisti deoarece nu aplica, in scenariile luate in calcul, si eventualitatea restructurarii unor datorii de stat din portofoliu, dar si pentru ca pragul minim al ratei capitalului de rang intai (Tier 1) este considerata prea mica.