(BVB) incepe saptamana in scadere - 24 aprilie 2012
Bursa de la Bucuresti a scazut luni cu 0,9%, influentata usor de pietele externe, intr-o piata in care rulajul a fost asigurat in proportie de 58% de actiunile Fondului Proprietatea (FP) si trei deal-uri cu titluri BRD (BRD) si SIF Oltenia (SIF5).Piata a fost pe scadere inca din primele minute si putinii investitori prezenti la tranzactionare au plasat ordinele in functie de evolutia burselor mature. Totusi, intensitatea scaderilor de la BVB a fost mai mica fata de corectiile, de pana la 3%, inregistrate de bursele europene, relateaza Mediafax.Punctul minim al indicelui general al bursei de la Bucuresti, BET-C, a fost atins in jurul orei 16:40, cand piata era cu 1,24% sub nivelul de vineri.Atentia investitorilor a fost axata doar pe cateva actiuni, astfel ca la inchiderea pietei principale, doar opt actiuni inregistrau rulaje de peste 500.000 de lei."Chiar daca vedem scaderi abrupte pe bursele internationale, piata locala rezista destul de bine, deoarece sunt unele actiuni care ofera un dividend foarte bun, iar o mare parte dintre companii nu mai prezinta interes pentru investitori. Din aceste motive nu vedem o corelare foarte fidela cu pietele externe indiferent ce s-ar intampla. Lipsa investitorilor straini aduce apatia in randul celor locali", a declarat pentru Mediafax Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,69%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,34% sub nivelul de vineri.Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborat cu 1,09%. Actiunile SIF Muntenia si SIF Oltenia au fost singurele care au incheiat in crestere, cu 0,67%, si, respectiv, cu 0,46%.Indicele extins al Bursei, BET-XT, era in scadere cu 0,63%. BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.Investitorii au tranzactionat actiuni de 27,3 milioane lei (6,2 milioane euro), suma cu 39% mai redusa decat lichiditatea sedintei precedente, de aproape 45 milioane lei (10,3 milioane euro). In sesiunea precedenta, jumatate din rulaj a fost asigurata de patru tranzactii negociate prin care au fost cedate 3,81% din titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1).Lichiditatea de luni a fost acoperita in proportie 58% de un deal cu 0,057% din actiunile BRD (4,2 milioane lei), doua tranzactii negociate cu titluri SIF Oltenia (3,9 milioane lei) si de operatiunile cu actiunile Fondului Proprietatea (7,8 milioane lei)."Momentan vedem interes punctual in special pe concentrarea de pachete, dar nu putem vorbi despre un trend conturat in piata. Nu vad acum un catalizator determinant pentru un nou trend pozitiv, iar asteptarile mai mari sunt pentru o corectie semnificativa a pietei dupa ce vor trece datele de inregistrare pentru dividende", a spus brokerul.Deal-ul cu actiuni BRD a fost realizat la 10,56 lei, cu 0,09% peste nivelul de vineri. Pe piata principala, titlurile bancii au avansat cu 0,47%, la 10,6 lei, si au consemnat un rulaj de doar 398.000 de lei.In acelasi timp, tranzactiile negociate cu actiunile SIF Oltenia au fost efectuate la 1,3 lei, pret cu 0,46% peste nivelul de vineri, iar pe piata principala, cotatia a crescut cu 0,46%, la 1,3 lei. Operatiunile de pe piata principala au cumulat 1,4 milioane lei.Cel mai recent transfer cu actiunile Fondului Proprietatea a fost realizat la 0,5355 lei, pret cu 2,64% sub nivelul de vineri."Rezultatele financiare ale companiilor nu cred ca vor influenta decat punctual acolo unde vedem intr-adevar un rezultat deosebit. Asa cum ne-am obisnuit in ultimii ani, nu cred ca va fi un trend declansat de rezultate, iar o posibila incetinire a economiei se va reflecta in bilanturile trimestriale viitoare", a mai spus Necula.Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 933.000 de lei, valoare de peste patru ori mai mare decat rulajul de vineri, de 209.000 de lei.Titlurile Remarul 16 Februarie (REFE) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 545.000 de lei. Din aceasta suma 391.000 de lei au reprezentat valoarea unui deal, realizat la 23 lei, pret cu 4,55% peste nivelul anterior. Pe piata principala, actiunile au scazut cu doar 0,09%, la 21,98 lei.La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in coborare cu pana 3%, iar pietele din Europa Centrala si de Est consemnau scaderi cuprinse intre 0,2% si 2,4%. Scaderea burselor a fost amplificata de publicarea unor rezultate sub asteptari ale unor sondaje privind economia din zona euro.