(CMVX) construieste un terminal de cereale prin care va creste cu cateva milioane de tone traficul prin portul Constanta - 04 septembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Operatorul portuar Comvex (simbol bursier CMVX) va construi un terminal de import-export al cerealelor cu capacitatea de 200.000 de tone, cu intentia de a atrage la Constanta un trafic suplimentar de cereale de cateva milioane de tone anual. Comvex, firma controlata de omul de afaceri Corneliu Idu, detine in prezent cel mai mare terminal din Constanta specializat pe descarcarea marfurilor cu specific industrial, precum carbune sau minereu de fier. Terminalul este amplasat in zona cu cea mai mare adancime a apei din port, 19 metri, astfel ca poate deservi nave de tonaj mai greu decat competitorii.„In prezent portul Constanta are cateva terminale de cereale, dar acestea sunt plasate in zone care permit un acces relativ limitat, de capacitate mica, cabotaj (transport de-a lungul coastei, la distanta mica spre larg – n. red.) si trafic din zone apropiate, de exemplu Orientul Mijlociu. Noi gandim ca o asemenea capacitate de rulare este buna pentru ca vom putea asigura o zona in care sa acosteze vapoarele cele mai mari si astfel sa asiguram acces catre pietele cele mai importante“, a spus Viorel Panait, directorul general al Comvex. Astfel, viitorul terminal, care va fi construit daca investitia este aprobata de actionari, va putea descarca nave cu capacitatea de 90.000 de tone, in conditiile in care celelalte terminale din Constanta nu pot deservi vapoare mai mari de 50.000 de tone.