(EPT) vrea sa revina pe profit - 04 mai 2015
Producatorul de transformatoare Electroputere Craiova (simbol bursier EPT) isi propune sa revina pe profit, dupa mai mult de 10 ani pe pierdere. Castigul scontat este insa de doar 6.000 euro (26.700 lei), desi vanzarile ar urma sa creasca de la 132,6 mil. lei la 209 mil. lei, potrivit bugetului. Compania, controlata de grupul saudit Al-Arrab Contracting Company, si-a crescut anul trecut cifra de afaceri cu 37% pe fondul vanzarilor mai mari catre Arabia Saudita, care au urcat la o pondere de 38% din total, de la 23% cu un an inainte. Electroputere a inregistrat vanzari mai mari si catre Irak, Italia si Olanda, in timp ce ponderea veniturilor obtinut din livrari catre piata locala s-a redus la 12%. Datoriile companiei s-au redus de la 455,8 mil. lei la 411,3 mil. lei, dupa ce o parte din imprumutul acordat in anii trecuti de proprietar a fost convertita in actiuni, in cadrul unei majorari de capital.