(INSI) si-a redus pierderile cu 33% in T1 - 14 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Combinatul siderurgic Mechel Campia Turzii, fost Industria Sarmei, si-a redus pierderile in primul trimestru din acest an cu 33,6%, la 18,33 milioane lei (4,4 milioane euro), in conditiile in care veniturile au crescut cu 59,5%, la 98,44 milioane lei (23,9 milioane euro).In primul trimestru din 2009, compania a inregistrat pierderi de 27,63 milioane lei, la venituri de 61,68 milioane lei. Cheltuielile au crescut cu 30,4% in primele trei luni din acest an, de la 89,5 milioane lei la 116,76 milioane lei, reiese din raportul trimestrial transmis vineri Bursei.De asemenea, cifra de afaceri a urcat cu 33,4%, de la 62,5 milioane lei la 83,42 milioane lei. Investitiile pe termen scurt au crescut la 52,47 milioane lei, cu 58,6% peste nivelul din aceeasi perioada din 2009, de 33,07 milioane lei. Combinatul din Campia Turzii este parte a grupului siderurgic rus Mechel, care prin subsidiara Mechel International Holdings detine 86,5% din actiuni. In actionariat se mai regasesc SIF Banat- Crisana (SIF1), care are 11,1% din titluri, si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu 1% din capital. Grupul Mechel mai detine in Romania combinatul siderurgic de la Targoviste, precum si producatorul de semifabricate din otel Ductil Steel Buzau.