(JPM), sanctiuni de 13 mld. Dolari - 21 octombrie 2013
Banca Americana JPMorgan Chase este aproape de un acord cu autoritatile din SUA, urmand sa plateasca daune si amenzi record, in valoare totala de 13 miliarde de dolari, pentru stingerea anchetelor civile privind practicile pe piata creditelor ipotecare din perioada premergatoare crizei financiare. JPMorgan Chase, cea mai mare banca din SUA dupa active, a ajuns la o intelegere preliminara de 13 miliarde de dolari cu Departamentul Justitiei de la Washington, potrivit Bloomberg. Acordul reprezinta cea mai mare sanctiune impusa de guvernul american impotriva unei companii din sectorul financiar. In septembrie, surse apropiate discutiilor afirmau ca sanctiunile urmau sa se ridice la 11 miliarde de dolari, ceea ce sugereaza ca autoritatile au castigat teren in urma negocierilor din ultimele saptamani. La insistentele procurorului general al SUA, Eric Holder, acordul nu va proteja banca de eventuale acuzatii de natura penala, a declarat pentru Bloomberg o sursa apropiata discutiilor. "Nu este bine ca nu au obtinut imunitate fata de o actiune penala. Ceea ce se cauta printr-o intelegere de asemenea magnitudine este siguranta fata de lucruri de acest gen, fata de urmarirea penala a unei companii. Piata vrea siguranta", a comentat pentru Bloomberg un analist financiar american.Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, a discutat intelegerea vineri seara intr-o intalnire cu procurorul general. Acordul prevede despagubiri de 4 miliarde de dolari catre clienti/investitori si sanctiuni de 9 miliarde de dolari sub forma de amenzi si "alte plati", potrivit unei alte surse. Acordul de 13 miliarde de dolari se refera la acuzatii de fals in declaratii si omiterea unor aspecte importante legate de vanzarea unor obligatiuni in valoare totala de 33 miliarde de dolari, bazate pe pachete de credite ipotecare, in perioada 2005-2007, catre Fannie Mae si Freddie Mac, cooperativele de creditare ipotecara controlate de Guvernul SUA. Cele doua institutii financiare au avut nevoie de ajutoare de stat in valoare totala de 187,5 miliarde de dolari pentru a supravietui prabusirii pietei creditelor ipotecare. Dimon incearca astfel sa scoata JPMorgan Chase din atentia autoritatilor, dupa ce cheltuielile juridice si provizioanele alocate in acest scop au generat primul trimestru pe pierdere inregistrat de banca in mandatul sau de CEO, care a inceput in 2005.