(M) a incheiat 2019 cu o crestere de 24,5% a cifrei de afaceri pro-forma - 24 februarie 2020

De la TradeVille.ro wiki

PRIMA COMPANIE MEDICALĂ DE LA NOI CARE DEPĂŞEŞTE PRAGUL DE 200 MILIOANE EURO MedLife a încheiat 2019 cu o creştere de 24,5% a cifrei de afaceri pro-forma. Reţeaua medicală şi-a anunţat, recent, intenţia să dezvolte cel mai mare proiect medical din România, MedLife Park Mihai Marcu: 'Am lansat concepte noi, am adus tehnologie inovatoare, ne-am listat la Bursă şi am continuat să creştem sănătos şi să ne extindem la nivel naţional şi chiar să ducem capitalul românesc dincolo de graniţe'. MedLife a încheiat anul trecut cu o creştere de 24,5% a cifrei de afaceri pro-forma, fiind prima companie medicală din România care depăşeşte pragul de 200 de milioane de euro, a anunţat, vineri, aceasta. Cifra de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, înregistrată de MedLife în 2019, a fost 989 milioane lei (208,5 milioane de euro). Potrivit reprezentanţilor companiei, evoluţia se datorează unei creşteri organice solide la nivelul fiecărei linii de business, rezultat al strategiei urmate de Grup, care s-a axat cu preponderenţă pe diversificarea serviciilor şi creşterea prezenţei la nivel naţional. Astfel, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la nivel de clinici (41%), respectiv stomatologie (35%), acestea fiind urmate de laboratoare (24%) şi spitale (16%). Dincolo de creşterea organică, o contribuţie importantă la această dinamică au avut-o şi business-urile intrate anul trecut în portofoliul Grupului, respectiv Centrul Medical Micromedica, Centrul de Excelenţă Badea Medica, Spitalul Lotus Ploieşti, Rózsakert Medical Center, unul dintre cei mai importanţi operatori medicali din Ungaria, şi Laboratorul OncoTeam. MedLife a anunţat anul trecut şi achiziţia spitalului OncoCard, tranzacţia fiind în curs de avizare de către Consiliul Concurenţei, aminteşte comunicatul citat. Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group, a menţionat: 'Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute. Aşa cum am preconizat, la finele anului 2019 am reuşit să depăşim pragul de 200 de milioane de euro, fiind prima companie medicală românească care atinge o asemenea performanţă. Este rezultatul unor eforturi susţinute la nivelul întregului grup, pe termen lung. Am lansat concepte noi, am adus tehnologie inovatoare, ne-am listat la Bursă şi am continuat să creştem sănătos şi să ne extindem la nivel naţional şi chiar să ducem capitalul românesc dincolo de graniţe. Plătim anual taxe, creăm noi locuri de muncă şi contribuim la bunăstarea celor peste 8000 de angajaţi şi colaboratori pe care îi avem la nivel de grup. Am depăşit de curând 5 milioane de pacienţi unici care ne-au trecut pragul, singurul criteriu pentru care ne-au ales fiind calitatea serviciilor medicale pe care le oferim'. Domnia sa a adăugat: 'Suntem operatorul cu cel mai mare număr de unităţi medicale la nivel naţional şi, totodată, ne rezumăm la o pondere scăzută a veniturilor provenite de la CNAS şi Ministerul Sănătăţii, totalul acestora păstrându-se la nivelul anului trecut, respectiv 18%. Credem cu tărie că viitorul este legat de veniturile private prin consolidarea segmentului de abonamente la nivel naţional. în continuare atragem sume mari din domeniul privat degrevând semnificativ bugetul CNAS şi cel al Ministerului Sănătăţii. Este o direcţie în care credem şi pe care o vom susţine şi în următorii ani'. La nivelul anului 2020, MedLife îşi continuă planurile ambiţioase. Compania a anunţat de curând intenţia de a dezvolta cel mai mare proiect medical din România, MedLife Park. Noua unitate urmează să fie dată în exploatare gradual, în următorii 3-5 ani, MedLife având deja în lucru un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea proiectului. Adiţional, proiectelor de extindere şi dezvoltare, MedLife va continua programul de achiziţii, având discuţii avansate cu mai mulţi operatori medicali. 'Credem că am ajuns la o etapă de maturitate în ceea ce priveşte expertiza noastră de cumpărare şi integrare a unui grup de firme medicale. Dincolo de faptul că am reuşit să păstrăm fondatorii în managementul companiilor, avem creşteri sănătoate pentru fiecare dintre firmele integrate în grup, o bună parte dintre acestea având finalizate sau în curs mai multe proiecte de extindere şi dezvoltare, post achiziţie. Vom continua să ne dezvoltăm în această direcţie şi în perioada următoare', a declarat Mihai Marcu. MedLife operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi de Est. Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare 'M'. începând cu 2009, a deschis sau a achiziţionat peste 83 de unităţi medicale. (E.O.)