(OLT) asteapta cumparatori - 28 iunie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Remus Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), a anuntat, ieri, ca Oltchim va intra in administrare speciala in vederea privatizarii ulterioare. „Compania Oltchim va fi introdusa in administrare speciala iar procedura va fi demarata in zilele urmatoare. Administrarea speciala presupune analizarea situatiei companiei si gasirea unor mecanisme financiare prin care sa fie rezolvata situatia societatii si sa fie platite salariile restante. Apoi, combinatul va fi privatizat“, a declarat Vulpescu, citat de Agerpres.OPSPI intentioneaza sa privatizeze Oltchim la pachet cu Arpechim daca primeste de la Petrom un acord de principiu in acest sens. Potrivit lui Vulpescu, dintre investitorii interesati de Oltchim, doi au un potential real de a investi in companie. In acelasi timp, sindicatul Oltchim solicita Ministerului Economiei un program coerent de masuri care sa duca la privatizarea societatii in sistem integrat cu Rafinaria Arpechim si la plata salariilor restante. Peste 400 de sindicalisti si angajati ai Oltchim au pichetat, ieri, sediul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, cerand plata salariilor restante de doua luni si protestand impotriva blocarii activitatii combinatului.Activitatea combinatului Oltchim a fost blocata dupa ce OMV a inchis Arpechim, oprind sursele de materie prima esentiale pentru functionarea Oltchim. Compania este pe lista societatilor pe care statul s-a angajat, in acordul cu FMI, sa le privatizeze. Oltchim este si pe lista companiilor de stat care ar urma sa fie condusa de management privat. La sfarsitul lunii aprilie, Comisia Europeana a aprobat conversia in actiuni a creantelor Oltchim la AVAS, dar, din cauza intarzierii acestui demers, privatizarea combinatului a fost amanata pentru luna septembrie a acestui an. Oltchim Ramnicu Valcea a incheiat primul trimestru din 2012 cu pierderi nete de 82,8 de milioane de lei, de peste 30 de ori mai mari fata de cele raportate in aceeasi perioada a anului trecut (2,68 milioane de lei). Pentru 2012, actionarii companiei din Ramnicu Valcea estimeaza realizarea unor investitii in valoare de aproape 93 de milioane de lei si eliminarea pierderilor inregistrate in 2011. Ministerul Economiei este actionarul majoritar al Oltchim, cu 54,8062% din actiuni. In ce priveste situatia Hidroelectrica, sindicatul Hidrosind a inaintat recurs la decizia Tribunalului Bucuresti de a accepta cererea de intrare in insolventa. Recurs la insolventa HidroelectricaPresedintele sindicatului, Decebal Sulea, a explicat ca a cerut recurs deoarece solicitarea de intrare in insolventa a fost inaintata dupa o sedinta a Consiliului de Administratie, in cadrul careia doi dintre cei trei membrii au avut mandat pentru renegocierea contractelor bilaterale, nu pentru intrarea in insolventa.Remus Vulpescu, presedintele CA al Hidroelectrica i-a asigurat pe sindicalistii care au pichetat, ieri, sediul Ministerului Economiei, ca Hidroelectrica nu va fi vanduta pe bucati si ca, pana la finalul anului, intentioneaza sa finalizeze procesul de reorganizare a companiei.