(OLT) n-a scapat de executare - 05 decembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Problemele financiare ale Oltchim sunt departe de a fi rezolvate, eforturile autoritatilor de a linisti apele prin acordarea platilor restante catre salariati fiind infime in raport cu amploarea datoriilor. Efectul datoriilor cumulate de-a lungul timpului catre institutii financiare si furnizori copleseste de-a dreptul societatea, aceasta confruntandu-se tot mai des cu cereri de plata si chiar executari silite. Spre exemplu, executarea silita ceruta de firma din Liechtenstein nu s-a stins, asa cum s-ar fi crezut, ramanand la latitudinea magistratilor Judectatoriei Pitesti daca accepta sau nu contestatia depusa de Oltchim.Inregistrat la data de 13 noiembrie, dosarul a avut un prim termen de judecata stabilit pentru data de 11 aprilie 2013, abia la cererea de preschimbare a termenului fiind acceptata o data anterioara - 31 ianuarie 2013. "La termenul de judecata din data de 29 noiembrie 2012, instanta a admis cererea de preschimbare a termenului de judecata stabilit initial pentru data de 11 aprilie 2013, a dispus citarea partilor si a contestatoarei cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru si de a depune timbre judiciare si a dispus emiterea unei adrese catre Biroul Judecatoresc pentru a inainta copii certificate ale actelor de executare intocmite in dosarul executorului judecatoresc nr. 824/2012. Urmatorul termen fixat de instanta este la data de 31. 01.2013", se arata intr-un document remis ieri Bursei de Valori Bucuresti.Polchem Societe Anonyme, inregistrata in Liechtenstein, a cerut executarea silita a diviziei Bradu a Arpechim (societate care apartine Oltchim) in contul unei datorii de peste 7 mil. euro. Executorul judecatoresc Emilia Mateescu a organizat o licitatie la data de 23 noiembrie pentru vanzarea a 984 de bunuri mobile de la Divizia Petrochimica Bradu-Pitesti, printre acestea instalatii, rezervoare, utilaje, dar si puncte de transformare, dar niciun investitor nu s-a aratat interesat. Potrivit situatiei financiare a Oltchim pe trimestrul 3, combinatul inregistrase plati restante catre furnizorii indispensabili in activitatea curenta de peste 1 mld. lei, in aceasta suma regasindu-se si platile restante catre Electrica Furnizare.In luna ianuarie a acestui an, Oltchim a reziliat contractul cu Electrica, incheind altul cu Electrica Furnizare, pentru datoria inregistrata de Oltchim catre Electrica urmand sa se incheie un grafic de esalonare, agreat de cele doua parti, cu plata de dobanda pe perioada esalonarii la nivelul celei percepute de bancile comerciale.Ulterior, guvernantii au schimbat strategia, hotarand privatizarea combinatului, separat sau la pachet cu creantele Electrica si ale AVAS.Conform anuntului de privatizare, la data de 7 august a.c. Electrica inregistra o creanta de 661.235.691 lei (din care creanta principala de 572.267.378 lei si dobanzi si penalitati in cuantum de 88.968.313 lei). Dar aceasta nu este singura cerere de executare silita a Oltchim, pe rolul Tribunalului Bucuresti fiind inregistrate alte doua, depuse la data de 7 noiembrie, prima in numele Electrica Furnizare, iar cea de-a doua in numele Casei de Avocatura "Musat si Asociatii" (firma selectata anul trecut pentru a oferi consultanta OPSPI in procesul de privatizare a combinatului).