(ROVA) asteapta comenzi mai mari din partea americanilor - 03 august 2011

De la TradeVille.ro wiki

Firma Roman Brasov se asteapta ca, spre finele acestui an, sa fie reluate livrarile importante de camioane catre Armata Statelor Unite. "Momentan, americanii au probleme financiare mari. Anul acesta am livrat doar vreo 30-40 de camioane catre ei, in valoare de aproximativ cinci milioane de dolari, dar, de regula, spre sfarsitul anului se face planul bugetar si atunci incep comenzile. Ne asteptam ca din noiembrie sa ne vina comenzi mai mari", ne-a spus Carol Rugacs, care conduce compania cu 470 de angajati.Totodata, aici se pregatesc doua noi modele de autovehicule grele, cu capacitati de 32 de tone si, respectiv, 60 de tone. Cele doua modele ar urma sa intre in productie la finele anului. "Avem solicitari pentru acestea, nu facem prototipuri ca sa ne uitam la ele", a remarcat directorul companiei. Rugacs a mai precizat ca noile camioane pot fi adaptate la multiple tipuri de transport si lucrari.Roman a produs 42 de autovehicule in primul semestru, fata de sase in perioada similara din 2010. Constructorul a livrat 80 de autocamioane in acest an, de aproape trei ori mai mult comparativ cu primele sase luni ale anului trecut. Pe langa autocamioane, Roman produce autobuze, autovehicule militare si tractoare.Constructorul a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 33 milioane lei, de peste 2,5 ori mai mica fata de 2009. Pachetul majoritar de actiuni apartine omului de afaceri brasovean Ioan Neculaie din anul 2004. Neculaie detine mai multe companii din sectorul materialelor de constructii, al transporturilor rutiere si din industria hoteliera.