(SCD), cea mai profitabila companie farma - 19 august 2011

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de medicamente Zentiva Bucuresti (SCD) continua sa fie cea mai profitabila companie farmaceutica de pe bursa, cu o marja neta de profit de circa 25% in primele sase luni din 2011. Zentiva a raportat in ultimii ani profituri tot mai mari si a distribuit la inceputul anului dividende record, de 125 mil. lei, din profiturile acumulate in anii precedenti. Compania si-a majorat profitul net cu 13% in primul semestru, pana la 30,5 mil. lei, in ciuda faptului ca vanzarile companiei s-au redus cu 5% in acelasi interval, la 120,9 mil. lei. Zentiva dispunea la 30 iunie de lichiditati in valoare de 35,5 mil. lei, semnificativ mai coborate fata de inceputul anului, cand se cifrau la 205,1 mil. lei, tocmai ca urmare a dividendelor distribuite in acest an. Nivelul lichiditatilor companiei a scazut si datorita faptul ca firma si-a imprumutat actionarul majoritar, respectiv grupul francez Sanofi-Aventis, cu suma de 50 mil. lei (12 mil. euro). Zentiva este una dintre putinele companii din sector care a reusit sa-si majoreze profitul operational in primul semestru, acesta urcand cu 11,4%, pana la nivelul de 33,5 mil. lei. Titlurile Zentiva inregistreaza o scadere de circa 12% de la inceputul anului, scadere similara cu cea inregistrata de indicii bursei in aceeasi perioada, insa randamentul oferit de actiuni este pozitiv, in conditiile in care dividendul distribuit in acest an reprezinta 30% din pretul de la inceputul anului. Actionariatul Zentiva SA se imparte intre Venoma Holdings (50,98%, firma controlata de cehii de la Zentiva), Zentiva NV (23,92%), Sanofi-Aventis Europe (6,68%), Artio International Equity Fund (2,85%), SIF Banat-Crisana (0,25%), Fondul de pensii administrat privat ING (3,97%) si altii.