(SIF1) a cumparat 29% din actiunile (COTR) - 30 august 2013
SIF Banat-Crisana (SIF1) a cumparat 29,22% din actiunile firmei Transilvania Constructii (COTR), printr-un deal de 13,8 milioane lei (3,1 milioane euro), au declarat pentru MEDIAFAX surse din piata de capital. "SIF Banat-Crisana a cumparat pachetul respectiv", au declarat pentru MEDIAFAX surse din piata de capital.Prin aceasta tranzactie, participatia SIF Banat-Crisana a urcat de la 20,29% la 49,51% din actiunile Transilvania Constructii. Astfel, societatea de investitii financiare urmeaza sa lanseze o oferta obligatorie de preluare, pentru ca a depasit pragul de 33% din actiuni, de la care este obligatorie o astfel de operatiune.Titlurile au fost transferate la ora 11:32, la pretul de 50 lei, cu 11,14% peste cotatia la care actiunile Transilvania Constructii au incheiat sedinta bursiera de miercuri.Totodata, pretul este cu aproape 54% peste cel de joia trecuta, inainte ca SIF Banat-Crisana sa inceapa sa cumpere actiuni Transilvania Constructii.Tranzactia a fost incheiata dupa ce in precedentele patru sedinte pretul actiunilor Transilvania Constructii a urcat cu 38,4%, de la 32,5 lei, la aproape 45 lei. Evolutia a venit in contextul achizitiilor realizate de SIF Banat-Crisana (SIF1), care in sedintele de vineri si miercuri a cumparat 1,24% din actiunile Transilvania Constructii, pentru 416.000 de lei (aproximativ 94.000 de euro).Prin aceste achizitii, SIF Banat-Crisana si-a majorat participatia de la 19,05% la 20,28% din actiunile Transilvania Constructii, iar prin deal-ul de joi a ajuns sa detina 49,5% din firma.Pachetul de actiuni transferat joi este foarte apropiat de cel detinut de Gabriela-Camelia Timofte, sotia presedintelui Consiliului de Administratie al firmei, Mircea Timofte. Familia Timofte detine cumulat 59,6% din actiunile Transilvania Constructii. Gabriela-Camelia Timofte are 29,46% din actiuni, iar Mircea Timofte controleaza 30,14% din titluri.Raportat la pretul la care a fost realizat deal-ul, capitalizarea bursiera a firmei de constructii este de 47,3 milioane lei (10,6 milioane euro).Actiunile Transilvania Constructii au deschis sedinta bursiera de joi in scadere cu 11%, insa apoi au revenit pe verde, iar anterior deal-ului erau in crestere cu 2,24%. Dupa realizarea tranzactiei negociate, pretul din piata principala a urcat la 50 lei, similar cotatiei la care a fost efectuat deal-ul.Transilvania Constructii a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 14,8 milioane lei (3,4 milioane euro), in scadere cu 16% fata de perioada similara a anului trecut, si un profit de 974.000 de lei (222.000 de euro). In prima jumatate a nului trecut, firma a consemnat o cifra de afaceri de 17,7 milioane lei si un profit de 1,9 milioane lei.Achizitia Muntenia Invest este cea mai importanta mutare a SIF Banat-Crisana in acest an, societatea de investitii financiare urmand sa detina, astfel, indirect controlul SIF Muntenia (SIF4). SIF Banat-Crisana ar urma sa imparta administrarea SIF Muntenia cu SIF Moldova (SIF2), care a anuntat la finele saptamanii trecute ca vrea sa preia aproape 50% din actiunile Muntenia Invest, in aceleasi conditii de pret ca SIF Banat-Crisana.Potrivit intelegerii dintre SIF Banat-Crisana si actionarii Muntenia Invest, societatea de investitii financiare cu sediul in Arad achita 8,2 milioane lei (1,8 milioane euro) pentru 50,01% din actiunile Muntenia Invest plus o componenta variabila in functie de evolutia activului net, iar plata pentru celelalte titluri va depinde de evolutia activului SIF Muntenia.