(SIF2) a vandut 12% din Asco Bacau pentru 3,5 mil. lei - 24 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki

SIF Moldova (SIF2) si-a vandut ieri participatia de 12% pe care o detinea la producatorul de textile Asco Bacau (ASCE), prin intermediul unei tranzactii de 3,53 mil. lei (840.000 de euro). Aceasta este una dintre putinele exituri importante realizate de SIF-uri in ultimele luni. SIF-urile au preferat in ultima perioada sa realizeze speculatii pe Bursa, urmarind sa castige din oscilatiile de pret pe termen scurt. SIF Moldova a raportat dupa primele cinci luni un profit de aproape 36 mil. lei (8,6 mil. euro). SIF2 a fost foarte activa pe Bursa in primele cinci luni. SIF Moldova a vandut ieri catre actionarul majoritar al Asco, firma Inkotown Universal, inregistrata in Insulele Virgine Americane, care a fost preluata in 2008 de dezvoltatorul imobiliar Imotrust Arad (ARCV). Imotrust si-a majorat astfel detinerea indirecta in cadrul Asco Bacau la 70%. Tranzactia de ieri evalueaza Asco Bacau la 29,4 mil. lei (7 mil. euro), in conditiile in care compania avea la finele anului trecut capitaluri proprii de 50,8 mil. lei (12 mil. euro). Principalul activ al companiei sunt terenurile detinute in Bacau, pe care Imotrust anuntase ca va dezvolta un centru comercial. Asco a avut anul trecut afaceri de 4,4 mil. lei (1,05 mil. euro) si pierderi de 5,6 mil. lei (1,3 mil. euro).