(SNG), noua feblete a analistilor care vad un potential de crestere de 20% pana la 63% fata de pretul minim din oferta - 25 octombrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Aproape toti analistii de pe bursa, care nu sunt implicati in intermedierea ofertei Romgaz, considera ca titlurile producatorului de gaze sunt atractive cel putin la pretul minim din oferta de 24 de lei/actiune si recomanda subscrierea de actiuni Romgaz. Analistii de pe bursa considera ca liberalizarea pretului la gaze, randamentul ridicat din dividende, precum si pozitia solida a Romgaz Medias, care are marje de profit in jurul nivelului de 30%, rezerve de cash de 550 mil. euro si nu are datorii, reprezinta premise pentru o apreciere in viitor a actiunilor Romgaz cu 20% pana la 63% fata de pretul minim din oferta de listare aflata in desfasurare de 24 lei/actiune. In ceea ce priveste riscurile, acestia cred ca cele mai importante sunt cel de majorare a redeventelor companiei, riscul de scadere a consumului pe fondul majorarii preturilor, respectiv riscul politic si nivelul oarecum ridicat al creantelor neincasate de la alte companii de stat. Oferta Romgaz se va incheia pe data de 31 octombrie, iar luni 28 octombrie este ultima zi in care investitorii de retail vor beneficia de discountul de 5% oferit acestora.