(SNP) impinge BET catre noi maxime - 23 aprilie 2019
BVB OMV Petrom împinge BET către noi maxime Rulajul se menţine la cote de avarie Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii la un nou maxim al anului, într-o succesiune de patru şedinţe de apreciere la finalul cărora BET a câştigat 155,3 puncte, echivalentul unui avans de 1,88%, ajungând astfel la 8.402,88 de puncte. Aprecierea de ieri a BET, de 0,62%, a fost susţinută în mod special de titlurile OMV Petrom (SNP), care au crescut cu 3,13%, în contextul în care preţul petrolului sortiment Brent, relevant pentru piaţa europeană, a cunoscut un avans similar de aproape 3%. Lichiditatea înregistrată ieri la BVB a fost de 18,39 milioane de lei, mult sub valoarea medie zilnică înregistrată în acest an, care a coborât la 40,4 milioane de lei. Brokerii de la Prime Transaction au descris, în raportul zilnic al companiei, evoluţia de ieri a bursei: 'Săptămâna a debutat cu evoluţii mixte pentru indicii bursieri. Variaţiile au fost cuprinse bucureşti (fp) Tranzacţii ne BVB 103.01.2018 22.04.2019) nr. act. (mii).leilacţ. număr acţiuni H preţ mediu omv petrom bucureşti isnp) Tranzacţii ne BVB 103.01.2018 - 22.04.20191 nr. acţ. mil). Intre o scădere de 0,2% pentru BET-FI şi o creştere de 0,83% în cazul BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de doar 3,8 milioane euro, pe fondul aportului venit din partea tranzacţiilor cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP). Remarcăm astăzi (n.r. ieri) evoluţia foarte bună a titlurilor SNP, care s-au apreciat cu 3,13%, până la 0,3785 lei/acţiune şi a acţiunilor Romgaz (SNG), care au avut un avans de 1,04%. La polul opus, cea mai mare scădere din BET a fost înregistrată de acţiunile Digi Communications N.V. (DIGI), care au suferit o depreciere de 2,81%.'In piaţa 'regular', topul lichidităţii este condus de acţiunile FP, care au înregistrat transferuri în valoare de 6,3 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 0,96 lei/titlu. Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat SNG, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 33,9 lei/titlu, valoarea tranzacs.n.g.n.r0mgaz mediaş (sng) Tranzacţii ne BVB (03.01.2018 - 22.04.20191 nr. acţ. (mii). leilacţ. ţionată pe acest simbol însumând 4,62 milioane de lei. Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,185 lei, în creştere cu 0,69%, pe fondul unei valori transferate de 3,08 milioane de lei. Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile SNP, care au angrenat un rulaj de 1,2 milioane de lei. Pe piaţa 'deal' nu a fost consemnată nicio tranzacţie în cursul zilei de ieri. Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră a urcat cu 0,48%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a cunoscut o scădere de 0,05%. Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de titluri ale bursei, a raportat o apreciere de 0,54%.