(STOZ), afaceri de 2,5 mil. lei la noua luni, cu pierderi de 82.000 de lei - 02 decembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Producătorul de nisipuri cuarţoase Stidoval Vălenii de Munte (STOZ) a avut la nouă luni pierderi de 82.000 de lei, faţă de un profit de 2,6 mil. lei în ianuarie-septembrie 2015. Cifra de afaceri a companiei a urcat uşor la 2,5 mil. lei. Compania motivează trecerea în teritoriul negativ din cauza încetării contractelor de livrare către Saint Gobain Isover pe partea de nisip şi cu Ital Kol Sag pe partea de adeziv. Alţi factori care au influenţat negativ situaţia financiară a companiei au fost lipsa comenzilor de nisipuri cuarţoase la nivelul capacităţii de producţie, reducerea activităţii în domeniul construcţiilor şi a materialelor de construcţii. Compania are 78 mil. lei capitalizare şi este listată pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRO. De la începutul acestui an, preţul unei acţiuni a urcat cu 58%, fiind derulate doar 20 de tranzacţii în valoare de 10.000 de lei. Compania este deţinută de fraţii Cristescu, care au cumulat circa 63%, în timp ce SIF Muntenia are 35%.