(TEL) mai investeste 18 mil. euro - 26 iulie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Transelectrica Bucuresti (TEL), compania care opereaza sistemul national de transport al energiei electrice, a semnat vineri, 23 iulie, cu asocierea formata din firmele Romelectro si CG Holdings Bergium NV System Division, un contract in valoare de 17,88 milioane de euro fara TVA pentru retehnologizarea unei statii de transformare din Brasov, a anuntat compania. "Contractul are ca obiect modernizarea circuitelor primare si secundare in statia de 400/110kV prin retehnologizarea completa a statiei 400/110kV", se arata in anuntul transmis Bursei de Valori Bucuresti. Lucrarile de retehnologizare se vor derula pe parcursul a 33 de luni, in perioada iulie 2010- aprilie 2013. Finantarea investitiei va fi realizata dintr-un credit extern si din surse proprii ale companiei. Transelectrica este una dintre cele mai indatorate companii de pe Bursa, majoritatea investitiilor majore realizate in ultimii ani fiind finantate prin credite bacare. Banca Europeana de Investitii (BEI) a aprobat la finele lunii iunie un credit de 65 mil. euro pentru Transelectrica, banii urmand sa fie utilizati de companie pentru modernizarea sistemului national de transport al energiei, investitiile avute in vedere ridicandu-se la 156 mil. euro. Datoriile mari ale companiei, majoritatea denominate in valuta, au anulat in ultimii ani aproape in intregime profiturile din exploatare, din cauza diferentelor negative rezultate din reevaluarea datoriilor pe fondul deprecierii leului. Transelectrica a incheiat anul trecut un profit net consolidat de 18,3 mil. lei, insa analistii sustin ca este posibil ca anul acesta compania sa raporteze primele pierderi daca deprecierea leului continua. Compania, controlata in proportie de 73,6% de Ministerul Economiei, este evaluata in prezent la 287 mil. euro. Ministerul Economiei a initiat recent un proiect de ordonanta de guvern care prevede vanzarea unui pachet de 15% din actiuni prin oferta publica pe Bursa. Statul ar putea strange astfel circa 43 mil. euro.