(VESY) - pierdere de 12,3 milioane lei, anul trecut - 04 martie 2019

De la TradeVille.ro wiki

CU MULT MAI MARE DECÂT CEA DIN 2017 Ves Sighişoara - pierdere de 12,3 milioane lei, anul trecut Ves Sighişoara (VESY) a raportat o pierdere preliminară de aproape 12,3 milioane de lei, în 2018, cu mult peste cea din anul anterior, când producătorul de vase emailate a înregistrat un rezultat negativ de 0,17 milioane de lei, se arată în raportul emitentului publicat la finele săptămânii trecute pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). A fost un rezultat care a apărut în condiţiile în care veniturile din producţia vândută au coborât cu 20,21%, până la 29,52 milioane de lei, în timp ce la categoria 'venituri aferente costurilor stocurilor de produse' s-a trecut de la un câştig de 10,34 milioane de lei, în 2017, la o pierdere de 1,14 milioane de lei în anul recent încheiat. Astfel, veniturile din exploatare au coborât cu 37,57%, până la aproape 31,2 milioane de lei, scădere mult mai mare decât cea a cheltuielilor din exploatare care s-au situat la 43,52 milioane de lei, cu 12,66% mai mici decât cele de la finalul anului 2017, cea mai importantă scădere fiind dată de cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile, care au fost de circa 14,8 milioane de lei, cu 26,66% mai mici decât cele înregistrate în 2017. In aceste condiţii, Ves Sighişoara a înregistrat, în 2018, o pierdere din exploatare de 12,32 milioane de lei, faţă de un câştig de 0,14 milioane de lei în anul anterior, în timp ce din activitatea financiară, compania a raportat o pierdere de 0,03 milioane de lei, faţă de un câştig de 0,26 milioane de lei, în 2017. In prima parte a lunii ianuarie a acestui an, Ves Sighişoara şi-a redus capitalul social cu 100 milioane de acţiuni, respectiv zece milioane de lei, operaţiunea având drept scop acoperirea parţială a unor pierderi din anii trecuţi. La data de 31 decembrie, compania avea pierderi reportate de 23,89 milioane de lei. Valoarea de piaţă a companiei la Bursa de Valori Bucureşti este de 4,57 milioane de lei. ANDREI IACOMI