(ALR) vrea sa prelungeasca datorii vechi de 120 mil. dolari si se imprumuta pentru investitii la banca Marii Negre - 13 octombrie 2015

Producatorul de aluminiu Alro Slatina (simbol bursier ALR) vrea sa obtina un imprumut de maximum 60 mil. dolari (240 mil. lei) de la Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) si alte banci, pentru a acoperi cheltuieli de investitii. Compania mai doreste si o facilitate de credit revolving cu o valoare maxima de 137 mil. dolari (550 mil. lei) pentru a refinanta, printre altele, un credit de 120 mil. dolari luat in 2010 de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care se apropie de scadenta. Actionarii vor discuta propunerile pe 30 octombrie, iar hotararile privind imprumuturile noi vor inlocui deciziile similare luate in luna iulie. Alro, controlat de grupul Vimetco al omului de afaceri rus Vitali Machitski, avea datorii de 813,6 mil. lei (200 mil. dolari) la finalul primului semestru, peste 90% reprezentand datorii pe termen scurt, adica scadente in mai putin de un an.