(AMO) opreste productia si intra in revizie anuala - 12 iulie 2010
Producatorul de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia (AMO) a anuntat ca incepand cu data de 7 iulie, a inceput operatiunile de oprire a productiei de ingrasaminte chimice in vederea realizarii reviziei generale anuale, potrivit unui comunicat al reprezentantilor societatii. Instalatiile sistate sunt cele de productie a ureei, amoniacului, acidului azotic, azotatului de amoniu si ingrasamintelor lichide. Reprezentantii Amonil nu au precizat durata pe care se vor efectua lucrarile de revizie si cand ar putea fi repornita din nou activitatea. Compania a inregistrat in primul trimestru un profit net in scadere de aproape sapte ori, pana la nivelul de 933.000 de lei (227.000 de euro), desi gazul a fost subventionat anul acesta din productia interna, fata de un cos care cuprinde de obicei si cantitati la import, al caror pret este mai ridicat. Afacerile s-au diminuat cu 21% in aceeasi perioada, la 49,1 mil. lei (circa 12 mil. euro).