(ARIR) propune reducerea birocratiei cu care se confrunta companiile listate - 31 ianuarie 2019

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) propune reducerea birocrației cu care se confruntă companiile listate și implementarea unui singur punct de raportare pentru Bursa de Valori București și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Daniela Șerban, președintele ARIR, ne-a spus: “În cele două luni de la lansare (n.n. a Asociației) am inventariat problematicile cu care se confruntă companiile listate și ne-am dat seama că foarte mult timp este alocat raportărilor, către trei instituții diferite (n.n. BVB, ASF și Ministerul Finanțelor), în trei formate diferite, în trei platforme diferite. Practic, până a se ocupa de cele mai bune practici care includ redactarea unor rapoarte și prezentări relevante, organizarea la standarde înalte a conferințelor telefonice, dezvoltarea website-urilor, emitenții alocă resurse considerabile producerii acestor raportări. În Bulgaria, de exemplu, a început în acest an un proiect finanțat din bani europeni, prin SRSS, de creare a unei platforme si a unui singur punct de raportare pentru companiile listate. Orice tip de informații care trebuie schimbate oficial între două sau mai multe entități (autoritate de reglementare, bursă, depozitar, Registrul Comerțului, companie listată etc.) să fie canalizate prin această platformă. Conform colegilor bulgari, de exemplu, dacă o companie dorește să deruleze un IPO, o astfel de platformă va face redundantă printarea aplicațiilor, prospectului, suplimentelor etc., care în mod normal reprezintă peste 300 de pagini și va accelera semnificativ procesul. Dacă o astfel de platformă este utilizată pentru comunicare, ar putea fi introduse o mulțime de alte optimizări la nivelul fiecărui participant, cum ar fi prelucrarea, stocarea și publicarea automată a datelor”. *ARIR vrea includerea profesiei de specialist / director relații cu investitorii în Clasificarea Ocupațiilor din România ”În același context, am inițiat discuții pentru includerea în COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) a profesiei de specialist / director relații cu investitorii, pentru că în acest moment fiecare angajat care îndeplinește această funcție este încadrat în diverse alte departamente: financiar, juridic, comunicare, etc”, ne-a mai spus Daniela Șerban. O altă arie de preocupare a ARIR este să țină pasul cu proiectele europene, astfel încât să fim pregătiți pentru implementarea formatului unic de raportare pentru companiile listate din UE, obligatoriu din 2020. “Pentru a acoperi aceste subiecte, dar și multe altele, vom avea invitați speaker internaționali la AR&IR Forum pe care il vom organiza în 23 mai, în București”, a adăugat președintele Asociației. Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România este o organizație neguvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi actualilor și potențialilor emitenți o platformă de dezvoltare a profesioniștilor din domeniul relației cu investitorii (IR) și de a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă. Daniela Șerban a prezentat demersul de înființare a ARIR și în cel mai recent număr al revistei Informed, distribuit de IR Society din Marea Britanie către mii de profesioniști în relația cu investitorii din întreaga lume. Sub forma unei ”Scrisori din România”, articolul este inclus alături de povestiri din Singapore, Danemarca și Orientul Mijlociu. ARIR a fost fondată de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în relația cu investitorii (IR). Membrii fondatori ai ARIR sunt: Bursa de Valori București, ALRO, Franklin Templeton Management – Suc. București, Electromagnetica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani.