(FP): Noul Guvern ar putea modifica lista de candidati propusi pentru conducerea Hidroelectrica - 20 ianuarie 2017

Fondul Proprietatea și Ministerul Energiei au decis să amâne AGA Hidroelectrica, pentru ca noul Guvern să aibă suficient timp să analizeze și, dacă dorește, să modifice lista scurtă de candidați pentru Consiliul de Supraveghere al producătorului de energie, a declarat, pentru AGERPRES, Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. AGERPRES a întrebat reprezentanții Fondului de ce s-a luat decizia de amânare a AGA Hidroelectrica convocată pentru 16 ianuarie, unde ar fi trebui să fie aleși membrii Consiliului de Supraveghere. "Decizia de amânare a Adunării Generale a Acționarilor a fost luată împreună cu Ministerul Energiei, ambii acționari fiind de acord cu amânarea. Fondul Proprietatea este de părere că noului Guvern ar trebui să i se acorde timp suficient pentru a analiza lista scurtă de candidați pentru Consiliul Hidroelectrica, a-i intervieva și a decide dacă dorește să facă sau nu modificări. Nu considerăm că grăbirea acestei decizii ar fi abordarea corectă, având în vedere rolul important pe care Consiliul îl va avea în următorii patru ani, inclusiv în privința selectării conducerii executive a companiei și monitorizării performanței sale, cât și în pregătirea procesului de listare a Hidroelectrica pe bursă", a răspuns Konieczny. El a precizat că nu există încă o decizie privind convocarea următoarei Adunări Generale a Acționarilor. "Dar nu anticipăm ca întârzierea să dureze mai mult de o lună", a adăugat oficialul Fondului Proprietatea. Hidroelectrica a amânat ședința Adunării Generale a Acționarilor din data de 16 ianuarie, când ar fi trebuit aleși noii membri ai Consiliului de Supraveghere, ca urmare a unui acord încheiat între cei doi acționari ai companiei, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, reprezentanții producătorului de energie. "Vă informăm că ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Hidroelectrica SA, convocată pentru data de 16/17 ianuarie 2017 ora 14:00, a fost amânată pentru o dată ulterioară, ca urmare a unui acord încheiat între cei doi acționari ai companiei", se arată într-un răspuns al biroului de presă al Hidroelectrica, transmis la solicitarea AGERPRES. Cei doi acționari ai companiei sunt Ministerul Energiei (80%) și Fondul Proprietatea (20%). Potrivit actului constitutiv al Hidroelectrica, producătorul de energie este condus de un Consiliu de Supraveghere (CS), format din șapte membri, numiți de AGA, și de un directorat, supravegheat de CS. Ministerul Energiei avea șase propuneri de candidați pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica: Elena Popescu, Romeo Nicu Susanu, Ilinca von Derenthall, Marcel Cobuz, Mihai Daniel Aniței, Ionuț Purica. Aceștia fuseseră selectați în urma unui proces demarat în septembrie, cu ajutorul companiei de recrutare Transearch Internațional SRL. La rândul său, Fondul Proprietatea a propus-o pe Oana Truță, care fusese și până acum în Consiliu. Totodată, membrii CS care sunt în funcție la data adunării generale vor fi înscriși pe lista candidaților, alături de candidații propuși de acționari. Actualii membri ai CS sunt: Ana Bucheru, Elena Voicu, Nicu Romeo Susanu, Ionuț Purica, Mihai Daniel Aniței, Robert Cosmin Pană, Oana Truță. Potrivit convocatorului AGA, noii membri ai CS ar fi trebuit aleși prin vot cumulativ. Ei vor avea un mandat de patru ani și o remunerație fixă de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului mediu salarial brut din ramura respectivă de activitate.