(FP) a rascumparat 5,74 milioane de actiuni in cinci sedinte de tranzactionare - 08 august 2017

De la TradeVille.ro wiki

FONDUL Proprietatea (FP), al doilea cel mai tranzacţionat emitent de la Bucureşti, a răscumpărat 5,74 milioane de acţiuni în perioada 31 iulie - 4 august 2017, într-o tranzacţie totală care se ridică la 5 milioane lei.Fondul Proprietatea (FP) a răscumpărat în cadrul celui de-al optulea program 63,6 milioane de acţiuni şi echivalentul în GDR-uri. Astfel, cantitatea de acţiuni rămase pentru a fi răscumpărate se ridică la 113,4 milioane titluri FP.Capitalizarea bursieră a Fondului Proprietatea (FP) este de 8,79 miliarde lei (1,91 miliarde euro), după ce de la începutul acestui an s-au derulat tranzacţii cu titluri FP în valoare de 801,4 milioane lei, ce au antrenat o apreciere a valorii de piaţă a Fondului Proprietatea (FP) cu 9,81%.In ultima lună, Fondul Proprietatea (FP) s-a plasat pe locul al doilea în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi listaţi la Bucureşti după ce s-au derulat tranzacţii în valoare de 97,7 milioane lei.Acţiunile listate din portofoliul FP reprezintă 26,96% din activul net, în vreme ce pachetul de acţiuni Hidroelectrica are cea mai mare pondere în activul net al Fondului Proprietatea, respectiv 31,66%.Printre cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea (FP) se numără Elliot Associates, City of London Investment şi NN Group.