(M) imprumuta 90 mil. euro de la mai multe banci pentru noi achizitii - 30 septembrie 2019
MedLife împrumută 90 mii. euro de la mai multe bănci pentru noi achiziţii: acţiunile scad cu până la 3% MedLife (simbol bursier M), singurul furnizor de servicii medicale private listat la bursă, a semnat o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 90 mii. euro, care include modificarea şi majorarea facilitaţilor existente cu 24 mii. euro, fonduri care vor fi folosite pentru dezvoltarea programului de achiziţii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. 'Creştem liniile de finanţare în vederea dezvoltării şi extinderii grupului,la nivel naţional şi internaţional. Programul de achiziţii este în continuă derulare, în perioada imediat următoare sperăm să finalizăm câteva tranzacţii, iar în paralel continuăm şi investiţiile în proiectele de tip greenfield, de digitalizare şi tehnologizare", spune Mihai Marcu, preşedinte şi director general al companiei. Vineri dupăamiază acţiunile M scădeau cu până la 3% pe un rulaj de tranzacţionare de circa 265.000 de lei, potrivit datelor BVB. Sindicatul de bănci care semnează creditul este format din BCR, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentaţie, agent de facilitate şi garanţii şi finanţator, BRD, Banca Transilvania şi Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali şi finanţatori. La această majorare se vor putea adăuga alte lichidităţi proprii ale companiei, până la valoarea totală de 30 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor MedLife. Tranzacţia a fost asistată de casa de avocatură SCP Scorei şi Asociaţii prin lulia Malis din partea MedLife şi de casa de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, prin avocaţii Mihai Dudoiu, partener, şi Sergiu Negreanu, senior associate, din partea sindicatului de bănci. MedLife are 753 milioane de lei capitalizare.