(SIF1) muta sediul sucursalei Bucuresti intr-un spatiu detinut de Administrare Imobiliare - 09 octombrie 2019

De la TradeVille.ro wiki

SIF Banat-Crişana mută sediul sucursalei Bucureşti într-un spaţiu deţinut de Administrare Imobiliare Consiliul de administraţie al SIF Banat - Crişana (SIF 1) a decis recent mutarea sediului sucursalei Bucureşti într-un spaţiu deţinut de Administrare Imobiliare, societate ce are ca acţionar principal pe SIF Imobiliare (SIFI), filială a SIF Banat - Crişana ce deţine 99,9% din capitalul social al SIFI, potrivit unui raport al emitentului remis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Contractul de închiriere este pe o durată de cinci ani, iar chiria plătită este de 3.179,50 de euro/lună, la care se adaugă costuri de funcţionare de 794,87 de euro/lună. Administrare Imobiliare are sediul în Calea Floreasca nr. 175, Bucureşti, sector 1, locaţia vechiului sediu al SIF Banat - Crişana. Noul sediu al sucursalei Bucureşti SIFI este localizat în sectorul 2, Str. Serghei Vasilievici Rahmaninov, nr. 46-48, etaj 3. SIF Imobiliare a fost constituită în 2013, prin hotărârile CA-ului condus de Dragoş Bîlteanu, prin transferarea unor participaţii majoritare în valoare de 100,4 milioane de lei deţinute de SIF Banat - Crişana la 18 societăţi cu activităţi în domeniul imobiliar. SIF Imobiliare a înregistrat un profit net de 6,31 milioane de euro în primele şase luni ale anului pe fondul vânzării unor participaţii, pentru suma cumulată de circa 6,04 milioane de euro. în perioada similară din 2018, profitul net al SIF Imobiliare a fost de 0,23 milioane de euro. (M.G.)