(SIF5) isi face curatenie in portofoliu. Ce a mai vandut - 14 iunie 2012
Pe parcursul a numai doua zile, Societatea de Investitii Financiare SIF Oltenia si-a vandut integral pachetele de control de actiuni de la doua companii mici din portofoliu. SIF Oltenia are mare nevoie de cash pentru dividende, iar desfiintarea pietei Rasdaq, unde erau listate, va crea probleme de evaluare. SIF Oltenia (simbol bursier SIF5) a luat putin peste jumatate de milion de lei pe cele doua pachete de actiuni: 171.000 de lei pe 37% din actiunile companiei de material rulant feroviar Mecanica 94 Drobeta Tr. Severin (MECH), si 365.000 de lei pe 32 % din Subansamble Auto Craiova (SPUM).Cele doua firme erau ca si inexistente la bursa, singurele lor tranzactii din ultimele 12 luni fiind cele de vanzare ale SIF Oltenia (SIF5).Aceste vanzari se adauga disparitiei din portofoliul SIF Oltenia a altor trei companii, in primul trimestru al anului, una de pe piata Rasdaq si doua nelistate la bursa.SIF Oltenia avea la 31 martie, in portofoliu, 104 companii, dintre care majoritatea (47) sunt companii inchise din punctul de vedere al pietei de capital (nu se tranzactioneaza la Bursa). Alte 37 sunt listate pe piata Rasdaq si 20 pe piata reglementata a BVB.Strategia SIF Oltenia prevede ca numarul companiilor din portofoliu trebuie sa ajunga la circa 75, in urma vanzarilor pachetelor la companiile aflate in insolventa, a multora dintre cele nelistate la bursa.Vor mai fi vandute si pachetele de actiuni la companiile a a caror „analiza punctuala va concluziona ca nu au posibilitati de dezvoltare reale, astfel ca pe viitor sa aduca venituri sub forma de dividende, sau ca valoarea lor de piata sa aiba perspective de apreciere pe termen mediu si lung“, se spune in strategia SIF Oltenia (SIF5).Inca nu au fost raportati cumparatorii actiunilor vandute zilele trecute. In primul caz actionarul principal este asociatia salariatilor, iar in al doilea - o firma similara, Subansamble Auto Pitesti.Pachetele de dimensiuni mari (peste 30%), vandute acum de SIF5, vor obliga cumparatorii sa faca oferte publice obligatorii de preluare, daca mai aveau anterior si alte detineri.Cele doua companii erau listate pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), care urmeaza sa se desfiinteze.Companiile de pe piata Rasdaq urmeaza sa fie transferate pe piata ATS (sistemul alternativ de tranzactionare), care gazduieste companiile care nu indeplinesc rigorile listarii pe piata reglementata a BVB.Desfiintarea pietei Rasdaq pune probleme de evaluare oficiala a portofoliilor fondurilor de investitii. Aceasta piata era asimilata unei piete reglementate, unde companiile trebuie sa respecte anumite standarde de transparenta si profitabilitate, iar evaluarea se facea in functie de pretul de piata.Un verdict al Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit ca Rasdaq nu este o piata reglementata si a decis, astfel, soarta acesteia.Piata ATS nefiind una reglementata (rigorile sunt aproape nesemnificative), companiile ar urma sa fie evaluate trimestrial, conform bilantului contabil.Acest fapt, ca si nevoia de lichiditati a SIF-urilor poate determina pe administratorii acestora sa renunte la companiile mici si fara viitor de pe Rasdaq.