(TEL) imprumuta 65 mil. euro de la BEI - 09 august 2010
Transelectrica (TEL) a semnat un contract de imprumut in valoare de 65 milioane euro cu Banca Europeana de Investitii, pentru completarea surselor de finantare a programului de investitii, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. “Imprumutul este luat pentru o perioada de 15 ani, cu 2 ani perioada de gratie si este contractat in doua transe: transa A, in valoare de 32,5 milioane euro, nesecurizata, si transa B, de aceeasi valoare, securizata prin garantie bancara”, se arata in comunicat. Garantarea transei B a imprumutului se va realiza printr-un “Acord de garantie si compensatie” emis de o banca comerciala incadrata la un rating minim de cel putin BBB+ (S&P sau Fitch) sau Baa1 (Moody’s) si acceptata de BEI. In perioada urmatoare va avea loc procedura de alegere a bancii. “Cele 8 proiecte co-finantate din acest imprumut (modernizarea si reabilitarea statiilor 400/220/110/10 kV Bucuresti Sud, 400 kV Gadalin, 400/220/110 kV Brazi Vest – statia de 110 kV, 400/220/110/20 kV Lacu Sarat, 220/110 kV Mintia, 400/110 kV Brasov, 220/110/20 kV Cetate si inlocuirea a 11 transformatoare si autotransformatoare in statiile Transelectrica) vor conduce la reducerea costurilor de mentenanta, precum si cresterea sigurantei in functionare a Retelei de Transport, pentru indeplinirea criteriilor de adecvanta si standardelor de performanta”, se mai indica in comunicat. Transelectrica este Operatorul de Transport si de Sistem din Romania, care gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua de transport care cuprinde 78 statii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, si 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport. Transportatorul de electricitate are opt sucursale in Bucuresti, Bacau, Constanta, Cluj, Craiova, Pitesti, Sibiu, Timisoara. De asemenea, in prezent, Transelectrica are sase filiale: OPCOM, Smart, ICEMENERG, Formenerg, ICE Service si Teletrans.